Un moment semnificativ în evoluția sistemului de pensii administrate privat (Pilonul II), la care contribuie obligatoriu peste 8,3 milioane de români. Valoarea medie plătită celor care au dobândit dreptul la pensie a crescut de la un trimestru la altul și a ajuns deja să echivaleze cu pensia medie pe mai mult de un an sau cu pensia minimă pe aproape 27 de luni, adică peste doi ani. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care sistemul se află încă aproximativ la jumătatea ciclului său complet de maturizare.
Românii care au intrat în Pilonul II chiar de la lansare (2008–2009) și care vor ieși la pensie la finalul unui ciclu complet, în intervalul 2035–2040, au șanse ridicate să primească o sumă echivalentă cu pensia medie de stat pe cel puțin trei ani, dacă sistemul va continua să funcționeze în parametrii din primii 16–17 ani.
Până atunci însă, potrivit celor mai recente date ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), activul mediu încasat de persoanele care au dobândit deja dreptul la pensie a crescut considerabil în ultimele luni și a ajuns să depășească echivalentul a 12 pensii medii de stat sau aproape 27 de pensii minime.
Concret, în primele nouă luni din 2025 au existat 52.531 de beneficiari (inclusiv rudele participanților decedați). Fondurile de pensii au efectuat plăți totale de 1,78 miliarde de lei, rezultând un activ mediu de aproape 34.000 de lei — față de 31.000 de lei la jumătatea anului și cu circa 50% peste activul mediu aflat în prezent în conturile celor 8,3 milioane de participanți. Pensia medie de stat în 2025 a fost de aproximativ 2.800 de lei pe lună (circa 33.600 lei anual), iar pensia socială minimă este de 1.280 de lei.
Comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut, creșterea este spectaculoasă, însă trebuie menționat că aceasta se datorează în principal unei schimbări în structura plăților, pe lângă efectul randamentelor bune obținute de administratori. Numărul pensiilor de invaliditate a scăzut semnificativ, ceea ce a dus la o pondere mai mare a plăților către persoanele care au atins vârsta legală de pensionare — implicit, și la o valoare medie mai ridicată a sumelor achitate.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News













