Un incident grav s-a produs astăzi 1 iunie 2025, într-un parc din Eforie Nord, unde un tobogan gonflabil s-a dezumflat brusc în timp ce cinci copii se aflau în interiorul acestuia.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de salvatori din cadrul Stației Tuzla (cu o autospecială de stingere cu apă și spumă – ASAS), o ambulanță ATPVM din cadrul Portului și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Copiii au fost extrași rapid fiind conștienți și cooperanți în momentul preluării de către echipele medicale.
Din primele informații, generatorul s-ar fi decuplat de la tabloul electric, iar un copil de nouă ani a fost rănit.
Cum s-a produs incidentul
În parcul din Eforie Nord, special pentru Ziua Copilului, au fost amplasate doua tobogane gonflabile. Au fost aduse mașini de înghețată. O trupă de teatru pentru copii îi intreținea pe micuți. La un moment dat, unul dintre generatoarele care alimentau toboganele s-a oprit brusc. Se decuplase, din motive neștiute însă, de la tabloul electric. Toboganul pe care erau cel puțin cinci copii a început să se dezumfle rapid, copii au căzut unul peste altul,
Un părinte a sunat la 112. Copii sunt bine, puțin speriați. Băiatul de 9 ani, lovit la mâini, a fost dus la spital cu suspiciune de fractură.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News