PSnews

Ultima Oră

Monarhia sub microscopul istoricului Bogdan Bucur: perspective incomode la Centenar EXCLUSIV

facebook

Istoricul Bogdan Bucur (lector universitar doctor la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din SNSPA) a acordat miercuri un interviu pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre importanța monarhiei asupra istoriei românilor și despre ceea ce va urma după decesul regelui Mihai I.

Concret: scriitorul a explicat cum s-ar putea raporta statul român la urmașii fostului suveran (în special la principesa Margareta), a arătat ce s-ar fi întâmplat dacă românii ar fi optat în 1990 pentru revenirea la monarhie, precum și ce șanse ar avea acum o astfel de întoarcere la forma de guvernământ dinainte de 30 decembrie 1947.

CITIȚI ȘI: Dialogul de dimineață – Bogdan Bucur reînvie istoria de aur a Marii Uniri

Nu în ultimul rând, am discutat cu Bogdan Bucur despre volumul acestuia lansat la cel mai recent târg Gaudeamus (Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri) și semnificația acestei lucrări în perspectiva Centenarului Marii Uniri (detalii în linkul de mai sus, către articolul de pe Ediția de Dimineață).

În încheiere, lectorul universitar de la SNSPA a ținut să își exprime nemulțumirea cu privire la intenția primarului general al Bucureștilor, Gabriela Firea, de a redenumi Piața Victoriei în piața Regele Mihai.

Înainte de a vă prezenta interviul cu scriitorul și istoricul Bogdan Bucur, trebuie să vă arătăm o pagină din cartea amintită, care conține semnăturile olografe ale regelui Ferdinand I și reginei Maria, precum și cea a regelui Mihai minor, pe vremea celei dintâi domnii, din perioada regenței (1927-1930).

Valentin Busuioc: Domnule profesor, ce ne puteți spune despre însemnătatea istorică a monarhiei, mai ales în actualul context politic și mai ales acum, odată cu decesul regelui Mihai?

Bogdan Bucur: Moartea regelui Mihai nu cred că trebuie privită într-un context politic intern și are relevanța politică a oricărui deces al unui fost cap încoronat, în condițiile unei republici civilizate, care presupun că îi va organiza regelui Mihai I funeralii naționale, cu toată recunoașterea și respectarea contribuției pe care el a avut-o la supraviețuirea statului român în condiții de demnitate și spirit democratic, atât cât a fost posibil – mă refer mai cu seamă după 23 august 1944. Și cred că această imagine cu Mihai I este o efigie luminoasă care va supraviețui peste timp. Și ea este recunoscută atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Drept urmare, sunt indubitabile meritele regelui Mihai în a restabili ordinea democratică în România de după guvernarea mareșal Antonescu, sunt incontestabile meritele lui Mihai I în a pune capăt dictaturii militare a mareșalului Ion Antonescu, sunt indubitabile meritele lui Mihai I și de asemenea meritele mamei sale (regina-mamă Elena) în ceea ce privește susținerea populației evreiești din România în condiții de opresiune în timpul regimului mareșal Ion Antonescu. Acestea sunt cele trei merite istorice fundamentale ale lui Mihai I.

Valentin Busuioc: Ce rol dobândește acum Majestatea Sa Margareta? Ce drepturi și beneficii, dar și responsabilități îi aduce situația juridică de moștenitoare a tronului?

Bogdan Bucur: Nu este „Majestatea Sa”. „Majestatea Sa” este o formulă apelativă pentru regele în funcție sau pentru un rege descăunat. Dânsa nu este nicio majestate; dânsa este principesa Margareta a României, care beneficiază de prezumția de moștenitoare a tronului, în condițiile în care se va pune vreodată problema în mod legal în această țară.

Este o situație juridică ipotetică. Este o situație simbolică. Principesa Margareta are același statut pe care îl au și moștenitorii prezumtivi ai Bourbonilor sau ai Casei Napoleon în Franța și multe alte situații de tipul acesta. Știu că există moștenitori prezumtivi și la tronul imperial al Iranului (urmașii fostului șah), și pentru tronul Afganistanului, pentru tronul Bulgariei, în Muntenegru, în Serbia (unde știți bine că familia regală română a fost înrudită prin faptul că una dintre fiicele regelui Ferdinand și a reginei Maria a fost căsătorită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei, asasinat la Marsilia în 1934). Deci pretendenți legitimi la tronul unei țări reprezintă o chestiune firească. Principesa Margareta este moștenitoarea regelui, este prima dintre fiicele sale. Regele Mihai I a emis o serie de acte prin care a desemnat-o ca moștenitoare a tronului. După cum foarte bine se cunoaște, Constituția României de la 1923 beneficia de aplicabilitatea legii salice, și atunci moștenitorii de sex feminin nu moșteneau tronul. Dar mă rog: Mihai I a făcut niște schimbări și ea (Margareta – n.r.) este într-adevăr moștenitoarea prezumtivă a tronului României, în condițiile în care poporul român va pune vreodată problema schimbării formei de guvernământ. Asta e tot.

Nu putem vorbi despre niciun beneficiu. Este doar o chestiune simbolică, atâta vreme cât Parlamentul României nu emite un act normativ prin care să-i fie acordate alte drepturi și beneficii. În mod normal, în acest moment, odată cu stingerea din viață a ultimului suveran al României, toate beneficiile în calitate de fost șef de stat de care beneficia regele Mihai I – și, prin urmare, familia regală – evident că ar trebui să înceteze – inclusiv folosirea Palatului Elisabeta. Deci toate beneficiile de ordin material pe care statul român este obligat și este corect să le furnizeze foștilor șefi de stat din regimuri democratice (adică Mihai I și toți președinții României de după 1989), aceste beneficii materiale trebuie să înceteze odată cu moartea regelui Mihai – pe cale legală, evident. Asta numai dacă nu cumva Parlamentul României nu aprobă o lege prin care să fie acordate alte drepturi.

Valentin Busuioc: Pentru că ați adus vorba despre o eventuală lege din partea Parlamentului României, țin să vă aduc aminte că domnii Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au introdus în procedură de urgență un proiect de lege care să le aducă o serie de beneficii celor din Casa Regală. Ce șanse de succes îi acordați acestei inițiative legislative?

Bogdan Bucur: Aș avea o opinie personală, dar nu aș dori să o spun în această privință. Nu pot să am opinii în legătură cu felul în care Parlamentul României – ales în mod legal – va legifera în ceea ce privește alte drepturi pentru Casa Regală. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că, într-adevăr, Casa Regală în România a avut niște merite indubitabile în ceea ce privește consolidarea statului român și ajungerea a ceea ce suntem astăzi. Acuma nu știu cât va putea să convertească din acest capital simbolic și aceste merite istorice indubitabile, pe care mai ales regii Carol I, Ferdinand, Mihai I și chiar și Carol al II-lea (deși eu sunt un pic mai critic în ceea ce îl privește), aceste contribuții semnificative pe care regii României le-au avut la transformarea acestei țări într-una modernă și civilizată. Eu nu știu – pentru că nu sunt membru al Parlamentului României și nici nu vreau să anticipez în legătură cu dreptul aleșilor neamului de a legifera – cât vor transforma din acest capital istoric și aceste merite istorice în capital material astăzi. Nu-mi dau seama care este limita. Trebuie să fie un raport și nu-mi dau seama care va fi. După părerea mea – spre pildă – Casa Regală ar putea să beneficieze în continuare de uzul Palatului Elisabeta (nu mi se pare nimic scandalos în chestia asta), a le oferi milioane de euro pe care să le utilizeze deja e o altă discuție. N-aș vrea să mă pronunț petnru că Mihai I a murit recent și cred că cu toții trebuie să avem o recunoaștere pentru omul ăsta. Va fi o decizie foarte complicat de luat – evident.

Valentin Busuioc: Cum ar fi arătat România acum dacă în 1990 ar fi optat pentru revenirea la monarhie?

Bogdan Bucur: Istoria trebuie făcută de oameni inteligenți (a nu se înțelege că eu spun despre mine că sunt inteligent – Doamne, ferește!), oameni moderați și în general oameni competenți. Este fraudulos să ne imaginăm că istoria României ar fi fost mult diferită după ’89 cu Mihai I pe tron. Oamenii erau cumva aceiași, realitățile erau aceleași, dar într-adevăr: este ca într-o casă, ca într-o familie, unde unul dintre părinți este bun, înțelegător, amabil, spre deosebire de alte case, unde este tot timpul scandal. Adică răul ar fi fost un pic atenuat și binele un pic mai mare. Cu Mihai I pe tron, mersul lin al României (care – totuși – a fost un mers fără mari eschive) către Uniunea Europeană și către NATO, procesul de democratizare, de modernizare (procesele acestea atât de complicate și atât de dureroase, prin care știți că am trecut în această perioadă de tranziție), în opinia mea, cu Mihai I pe tron, dificultățile ar fi fost puțin mai mici (dar nimeni nu poate spune că nu ar fi existat), iar binele ar fi fost un pic mai mare. E o chestiune de nuanță – nimic altceva. În mod evident: poate că unii dintre băieții care guvernează astăzi România n-ar mai fost președinți (ci doar prim-miniștri), unii n-ar mai fi fost prim-miniștri (ci doar miniștri), unii dintre băieții care astăzi sunt generali în servicii cu multe stele n-ar mai fi fost decât colonei – aceasta este diferența. Cu siguranță, domnul Băsescu avea o carieră politică – indubitabil -, dar poate nu ajungea până la nivelul respectiv. Cu siguranță pentru România ar fi fost benefic ca Mihai I să fi fost pe tron după 1989 – era și legal, avea toate meritele pentru a se întâmpla asta.

Din păcate (asta e o altă discuție foarte importantă), exilul românesc a fost unul foarte slab, dinamitat din interior de orgolii, de influența agenților Securității… Mihai I nu a reușit să strângă în jurul lui un exil puternic. Deci meciul dintre România comunistă și România liberă din exil a fost câștigat net de România comunistă (asta este viața!). Pe de altă parte, nici nu putem să trecem cu vederea că și în alte țări s-a întâmplat la fel. Dar, una peste alta, nu pot să-i reproșez această chestiune lui Mihai I, pentru că omul a murit și încă este cadavrul cald (cum se spune), dar aceasta este o chestiune asupra căreia poate vom mai discuta: faptul că el nu a reușit (deși avea un prestigiu indubitabil: a fost un rege al României, era o chestiune extraordinară – spre deosebire de celelalte țări (ca Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, care nu a avut un rege în exil, România avea un rege în exil care avea un prestigiu uriaș; ei bine, acesta este un mic reproș politic, nu de altă natură, pe care i l-aș face) să strângă în jurul său un exil politic și militar.

Apoi o chestiune care iarăși îi aduce merite pentru cinstea lui de om este faptul că a fost un rege sărac în exil. Sărmanul om… A fost chiar acum doi ani – dacă nu mă-nșel – o expoziție la parterul Bibliotecii Naționale a României, unde au fost expuse inclusiv note ale Securității din dosarul de urmărire a regelui Mihai (dosarul „Străinul”). În anii ’60, rezidentul Securității la Berna raporta la centrala de la București (deci recunoștea Securitatea acest lucru – ceea ce mi se pare sublim) faptul că Mihai I era cel mai sărac suveran din exil: trăia undeva la 4.000 de dolari pe lună, bani cu care el trebuia să trăiască în Elveția, împreună cu soția lui și cele cinci fiice. Cu acești bani ar fi trebuit să întrețină și o așa-numită „casă regală” (care, în mod evident, nu exista). Astăzi se cunoaște că în Anglia creșteau găini și se ocupau cu agricultura. Deci a avut o existență extrem de modestă – ceea ce confirmă un lucru care trebuie subliniat cu litere de aur: cinstea acestui om. A fost un om extrem de cinstit, sub aspectul corectitudinii financiare. A trăit în sărăcie – acesta e adevărul trist. Cel puțin una dintre fiicele sale lucra la un fel de fast food… Vă dați seama: să fii principesa României – chiar și în exil – și să lucrezi într-un fast food! Ăsta a fost stilul. Și gândiți-vă cât a prins în România propaganda asta cu tablourile, cu aurul, cu trenul – gândiți-vă cât de fals a fost! Comuniștii au știut un lucru și l-au aplicat bine: în general, când minți, e bine să minți mare, greu, mult, ca să prindă.

Valentin Busuioc: Considerați că există șanse ca în prezent să ne întoarcem la monarhie?

Bogdan Bucur: În această privință, am aceeași opinie ca maestrul și profesorul meu Adrian Niculescu (de la Facultatea de Științe Politice a SNSPA): importantă nu e forma de guvernământ (dacă este monarhie sau republică), ci consistența regimului democratic de acasă. Important este ca România să fie o democrație solidă, important este să avem o clasă politică competentă și responsabilă, să avem o economie prosperă, iar România să ofere prosperitate cetățenilor săi, să existe investiții în țara asta… Drept urmare, important este fondul, nu formele (ca să citez din Maiorescu). Pe noi fondul ne doare, nu formele. Că e monarhie constituțională, că este republică parlamentară este fix egal. Sigur că monarhia are o anumită splendoare a ei, dar o are când ai și oameni precum Mihai I, Ferdinand sau Carol I! Pentru că, dacă ai un rege cum a fost Carol al II-lea (cu escapadele și cu problemele lui), atunci îți dinamitează totul.

Valentin Busuioc: Vreau să discutăm puțin despre „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”. Ce importanță credeți că ar trebui să dobândească acum monarhia în România, în perspectiva aniversării a 100 de ani de la Unirea din 1918?

Bogdan Bucur: Eu am încercat în această lucrare voluminoasă să ofer o perspectivă critică și completă asupra procesului de unificare și să ofer mai multe perspective pentru ceea ce s-a întâmplat atunci. Am încercat să explic faptul că nu toată lumea gândește la fel, nu toată lumea a avut aceleași opțiuni… Toate lucrurile astea trebuie să le prindem la un loc, iar noi să fin împăcați cu noi înșine. România sigur că a ieșit bine din Primul Război Mondial, dar putea fi și mult mai rău! A fost și circumstanță, a fost și accident, au fost și acte de eroism formidabile… De fiecare dată, mă gândesc la țăranii analfabeți care constituiau armata română și care au luptat cu o îndârjire extraordinară (în condițiile în care aliatul rus părăsea frontul românesc în 1917). Sunt lucruri formidabile! Noi am avut o elită politică guvernamentală din preajma Partidului Național Liberal, care la momentul respectiv și-a asumat o decizie foarte importantă. Sunt oameni care și-au riscat viețile, libertatea, funcțiile, prestigiul social, au riscat tot pentru ca această țară să fie mare. Ea a fost mare; din păcate, nu a fost mare și pe dinăuntru, sub aspectul bunei guvernări – iar aceasta este o temă fundamentală de care știți bine că ne lovim și astăzi. Aceasta este mare problemă și acesta este lucrul cel mai important al acestei povești: faptul că România trebuie să performeze politic și economic în interior, acasă. Formele contează mai puțin; importantă este performanța politică și economică de acasă. Și sper să se întâmple.

Mai vreau să fac un singur comentariu: știți că se vorbește despre transformarea Pieței Victoria în Piața Regele Mihai. Regele Mihai merită să aibă o piață publică sau o arteră importantă în București – fără îndoială! După cum știți, el are deja o piață pe Șoseaua Kiseleff. A schimba denumirea Pieței Victoria în Piața Regele Mihai este însă o eroare. Stilul acesta pompieristic de a amalgama valorile naționale, de a le pune pe unele în competiție cu altele este extrem de găunos și extrem de greșit! Piața Victoriei își datorează numele unuia dintre cele mai eroice evenimente din istoria României: Războiul de Independență, când armata regală română luptă vitejește în sudul Dunării (pe teritoriul actual al Bulgariei) și cucerește prin arme independența de stat a acestei țări. În cinstea acestui eveniment, se transformă în București Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei, iar piața din capătul Podului Mogoșoaiei devine Piața Victoriei. Drept urmare, Piața Victoriei și Calea Victoriei dau seamă de cucerirea indepdendenței de stat a României. A înlocui aceste simboluri sau o parte a lor cu un alt simbol (la fel de important), cum este regele Mihai I, este o eroare și o gravă neînțelegere a simbolurilor naționale. A pune inclusiv simbolurile naționale în competiție – ba chiar în conflict – unele cu altele, a pune Războiul de Indepență și pe regele Mihai a se război ca într-un ring de box (pentru că asta face doamna Firea) este o eroare. Deci Piața Victoriei nu poate deveni Piața Regele Mihai, dar regele Mihai merită o piață în București. Atenție: el merită, dar nu pe-asta; oricare alta! De exemplu, Piața Tricolorului (din fața Cercului Militar Național). Mihai I reprezintă o parte din tricolorul acestei țări (el l-a reprezentat cu cinste). Avem Piața Constituției (în fața Parlamentului) – poate fi aia rebotezată în Piața Regele Mihai I. Asta nu înseamnă că tricolorul și Constituția nu sunt simboluri importante; sunt, dar Constituția trebuie protejată, apărată, respectată și cunoscută, în primul rând – nu atât să dăm un nume de piață după ea! Deci să se găsească o altă formulă – aceasta este deja o chestiune asupra căreia am văzut că s-au exprimat deja mai multe personalități în spațiul public și sunt absolut de acord cu această idee: Mihai I așadar merită o arteră importantă sau o piață publică în acest oraș, dar nu marile piețe ale orașului, care au denumiri consacrate și simboluri consacrate!

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi