PSnews

Recent

Monica Macovei alarmează în cazul rezoluției: Este vorba despre statul de drept. România, văzută prost! EXCLUSIV

Revista 22

România a primit joi o veste îngrijorătoare. La finalul lunii octombrie urmează să se discute o rezoluție care vizează țara noastră. Înainte de acest eveniment, premierul Viorica Dăncilă a fost invitată la o dezbatere în Parlamentul European despre situația în care se află România în prezent.

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura joi cu europarlamentarul Monica Macovei pentru a oferi explicații suplimentare privitoare la pozițiile Parlamentului European la adresa României. Fostul ministru al Justiției explică punctual în ce mod este vizată țara noastră de oficialii europeni: „s-a decis deja acum aproximativ două săptămâni să fie în luna octombrie o dezbatere, un schimb de opinii cu Comisarul Frans Timmermans despre situația din Româna, despre statul de drept din țara noastră și tot în octombrie la propunerea Grupului Verzilor să fie o dezbatere în plen la care să fie invitat și primul-ministru al României”, iar ulterior „s-a luat decizia că va fi și o rezoluție după dezbaterea cu doamna Dăncilă”.

Mai mult, Monica Macovei subliniază că a existat o minciună conform căreia Toader a venit în Parlamentul European și nu a avut voie să vorbească, aceasta menționând clar că doar prim-ministrul are voie să vorbească în plen.

„S-a decis deja acum aproximativ două săptămâni să fie în luna octombrie o dezbatere, un schimb de opinii cu Comisarul Frans Timmermans despre situația din Româna, despre statul de drept din țara noastră și tot în octombrie la propunerea Grupului Verzilor să fie o dezbatere în plen la care să fie invitat și primul-ministru al României. 

Regula în plen este că fie la indicație fie din proprie dorință poate vorbi numai primul-ministru nu un alt ministru, asta ca să înțelegem că acea minciună cu Toader care a venit și nu a avut voie să vorbească era bine-cunoscută de cei care l-au primit. Nu vorbește nimeni în plen decât primul-ministru, dacă vine. Asta s-a decis. Ulterior s-a luat decizia că va fi și o rezoluție după dezbaterea cu doamna Dăncilă. Nu se știe exact data la care va fi această rezoluție și ce va cuprinde. Este o decizie foarte proaspătă. Evident că este vorba despre statul de drept„, a precizat eurodeputatul membru al partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. 

Chestionată care este imaginea României în ochii celor din Parlamentul European și nu numai, Monica Macovei alarmează că este una proastă atât din cauza modificărilor codurilor penale care au menirea să avantajeze anumiți exponenți politici din coaliția PSD-ALDE cât și din pricina violențelor Jandarmeriei asupra protestatarilor pașnici. Ambele evenimente au vuit în presa internațională.

„România este văzută prost. Unul din motive îl reprezintă codurile penale care au făcut circuitul lumii. Modificările codurilor penale sunt la Comisia de la Veneția despre care să vedem ce spune. În octombrie va veni Comisia de la Veneția cu opinia. Am citit despre ele în toată presa inclusiv în La Libre Belgique

De asemenea, 10 august. A făcut turul presei internaționale. Toată lumea a fost încântată în Parlamenul European, mi-au și spus colegii, că este fantastic că au venit oameni din Diasporă în România alături de românii din România, că nu s-a mai întâmplat așa ceva în nicio țară și bravo poporului român! Despre represiunea protestelor pașnice părerea a fost foarte proastă. Oamenii vin de la mii de kilometri, protestează împotriva corupției Guvernului care schimbă legile într-un mod care să le fie favorabil lor și apoi manifestanții sunt alergați cu gaze lacrimogene, cu grenade de mână și așa mai departe.  

A avut două laturi acest protest, una pozitivă și una netgativă, dar modul în care a fost lumea împrăștiată cu astfel de muniție este extrem de condamnat. Pe toate televiziunile externe și în presa străină practic asta a contat cel mai mult. A fost foarte bine că au venit români din Diaspora la protest, dar au fost și scenele în care un om este la pământ și este bătut de încă 5-6 oameni cu bastoane când el este la pământ. Alții stăteau în genunchi și au fost bătuți. Aceste scene au făcut înconjurul lumii, a declarat europarlamentarul ECR.

Monica Macovei a ținut să reliefeze din nou faptul că doar Viorica Dăncilă va putea vorbi în plenul Parlamentului European. Nici Toader, nici Dragnea, nici Tăriceanu nici nimeni altcineva nu va putea face acest lucru.

Vă spun de pe acum că dacă Dăncilă trimite pe altcineva, acel altcineva nu va vorbi. Acestea sunt regulile Parlamentului European. Fac această precizare deoarece în România s-a transmis această știre în mod fals că nu a vrut cineva să îl lase pe domnul Toader să vorbească. Nu. Nu poate vorbi dacă nu vine prim-ministrul. Nimeni nu poate vorbi. Nici Dragnea dacă vine și nici Tăriceanu. Numai prim-ministrul poate vorbi. Aceasta este regula. Punct”, a conchis eurodeputatul Monica Macovei pentru PSnews.ro.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi