Monica Macovei, condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului din 2022

MACOVEI
Sursa foto: Facebook

Curtea de Apel Constanța a condamnat-o definitiv pe Monica Macovei, fost ministru al Justiției, la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului din 2022.

Monica Macovei a fost obligată de instanță să presteze și „muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București”.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Monica Macovei, în dosarul în care a fost acuzată de vătămare corporală din culpă, după accidentul rutier din 2022, când a lovit un motociclist, potrivit unui comunicat de presă.

„În fapt, s-a reținut că la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie”, potrivit procurorilor.

Monica Macovei a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăție, însă procurorul de caz nu a fost de acord

La începutul lunii octombrie 2022, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai.

Polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. La volanul mașinii se afla fostul ministru al Justiției Monica Macovei.

Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând că nu a consumat alcool.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: