Skip to content
Externe

Moscova vrea să organizeze un referendum în Mariupol, pentru alipirea orașului ucrainean la Rusia

news.ro

Moscova se pregătește să organizeze un referendum în Mariupol, dacă orașul să se alipească Rusiei, susțin oficiali ucraineni, potrivit The Guardian. Petro Andriuşcenko, consilier al primarului din Mariupol, a spus că mai multe surse din rândul celor care au rămas în oraș cred că se pregătește organizarea unui astfel de vot, chiar dacă locuitorii nu au apă și mâncare.

Potrivit lui Andriuşcenko, care a părăsit orașul și lucrează din altă parte, anunțul privind organizarea unui referendum ar putea fi făcut astăzi, deși a precizat că nu există deocamdată secții de votare. „Avem informații că autoritățile ruse pregătesc un referendum și ar putea anunțat chiar mâine (duminică – n.r.), dar nu știm încă dacă se va întâmpla. Vedem însă că are loc o integrare a Mariupolului în sistemul rusesc – sistemul de educație, sistemul bancar”, a declarat sâmbătă Petro Andriuşcenko, relatează France Presse, potrivit Digi 24.

Autorităţile regiunii separatiste georgiene proruse Osetia de Sud au anunţat că organizează în 17 iulie un referendum privind integrarea acestui teritoriu în Rusia. „Preşedintele” încă în exerciţiu Anatoli Bibilov a „semnat un decret privind organizarea unui referendum în republica Osetia de Sud”, a declarat biroul său de presă într-un comunicat, vorbind despre „aspiraţia istorică” a locuitorilor acestui mic teritoriu caucazian de a se alătura Rusiei, cu care se învecinează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *