Skip to content
Politică

Moșia lui Traian Băsescu rămâne sub sechestru. Toate eforturile de a o salva au eșuat

evz.ro

Deja celebra moşie de la Nana a familiei Băsescu rămâne sub sechestru, în ciuda eforturilor consecvente făcute de fiica cea mare a fostului preşedinte, Ioana Băsescu. Aceasta a încercat să radieze din cărţile funciare sechestrul constituit de Parchetul General, scrie Capital.

De trei ani, fiica fostului preşedinte nu face altceva decât să lupte pentru ridicarea acestor sechestre. Potrivit Antena 3, că fata cea mare  a fostului preşedinte a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, de la depunerea de cereri de revizuire, la deschiderea a nenumărate procese. Cu toate acestea, judecătorii au decis de fiecare dată că aceste terenuri trebuie să rămână cu această măsură asiguratorie. Pe de altă parte, firma despre care procurorii spun că s-a ocupat de această tranzacţie ilegală nu face altceva decât să prospere. Din 2012 şi până în 2017 cifra de afaceri a ajuns la 9,5 milioane de lei, adică aproximativ trei sferturi din suma plătită de Ioana Băsescu pentru a intra în posesia acestei moşii, susţine sursa citată.

În 2013, presa a dezvăluit că Traian Băsescu, aflat atunci în fruntea statului, a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, Ioana, 290 de hectare de teren arabil, în judeţul Călăraşi. Terenul, compact, se află pe raza localităţii Nana. După mai multe acuzaţii, la solicitarea parlamentarilor de la PSD, Parlamentul a deschis o anchetă parlamentară, care să verifice tranzacţiile cu terenuri din respectiva comună. În prezent, 735 de hectare din terenul retrocedat în 2007 (inclusiv cel achiziţionat de Ioana Băsescu pentru tatăl ei) a fost pus sub sechestru, măsura fiind decisă de Parchetul General pe 16 februarie 2015, în dosarul în care procurorii Parchetului General cercetează retrocedarea respectivelor suprafeţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *