Skip to content
Politică

Moștenirea halucinantă a găștii Bica-Predoiu: cum poți lua lejer 25 de ani de închisoare

soridapress.ro

Citiți în cele ce urmează despre o moștenire halucinantă a găștii Cătălin Predoiu-Alina Bica – mai precis, despre cum poți fi lejer condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE.

I-am adus în discuție pe cei doi, întrucât ei sunt cunoscuți – alături de alți juriști – drept principalii artizani ai actualelor Coduri (Penal și de Procedură Penală), pe baza cărora un român a primit o pedeapsă de 25 de ani, 7 luni și 7 zile de închisoare pentru – atenție! – fraude informatice. Pedeapsa principală a constat într-un an de închisoare, restul constituind sporuri.

Site-ul Lumeajustitiei.ro scrie miercuri despre un caz petrecut la Tribunalul Vâlcea. Portalul citat notează că, de la data intrarii in vigoare a noilor Coduri (februarie 2014), au existat nenumarate dosare in care inculpati au ajuns la inchisoare nu in urma pedepselor dispuse pentru infractiunile comise, ci din cauza sporurilor aplicate.

Inculpatul a fost condamnat intr-un dosar DIICOT pentru o fapta de constituire de grup infractional organizat, pentru o fapta de spalare de bani si pentru peste 140 de fapte de complicitate la frauda informatica.

Astfel, pe 16 martie 2017, Tribunalul Valcea a hotarat condamnarea lui Petre Sorin Trasca la 8 luni inchisoare pentru constituire de grup infractional organizat, 1 an inchisoare pentru spalare de bani si la pedepse de cate 6 luni inchisoare pentru infractiunile de complicitate la frauda informatica. Pedeapsa finala a ajuns insa la 25 de ani, 7 luni si 7 zile de inchisoare. Asta dupa ce Tribunalul Valcea a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an inchisoare, la care a adaugat 24 de ani, 7 luni si 7 zile de inchisoare, ceea ce reprezinta sporul de o treime din totalul pedepselor stabilite, spor devenit obligatoriu gratie noul Codului Penal. Sentinta Tribunalului Valcea nu este definitiva, decizia finala urmand sa fie data de Curtea de Apel Pitesti.

Găsiți AICI minuta integrală a condamnării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *