Skip to content
Politică

Moșul va avea de lucru. Șase din zece angajatori spun că vor da prime de Sărbători

libertatea.ro

Mai mult de jumătate dintre companii se pregătesc să acorde prime salariaților, majoritatea acestora fiind din sectorul de stat, ca și din retail, domeniul bancar, asigurări, software, HR, telecom, pharma, industria auto.

Mai reticenți sunt antreprenorii din construcții, servicii către populație și activități de suport. Totuși, angajatorii se gândesc și la ce alte forme de premiere decât primele, precum coșurile de produse tradiționale de Crăciun, bilete gratuite la evenimente și spectacole, vouchere de discount la diverși retaileri, vacanțe și călătorii etc.

Astfel, conform unui studiu, 6 din 10 angajatori vor acorda prime de Sărbători angajaților, 23% nu au la acest moment decât răspunsul ,,posibil’’, în timp ce 17% nu vor acorda prime sau refuză să se pronunțe.

Analizând domeniile unde vor fi acordate prime de Sărbători, reiese faptul că retailul și sectorul de stat sunt în prim-plan. Dincolo de mediul bugetar, unde decizia este administrativă, în retail este rezultatul unui an excelent de vânzări. Este interesant și faptul că pe lista celor care vor acorda prime de sărbători se află și firme care au performat nesatisfăcător în 2018, semn că fidelizarea și motivarea angajaților sunt prioritar”, spune Alexandru Bălțat, managerul companiei care a realizat studiul, citat de Profit.ro.

Peste jumătate dintre antreprenori se gândesc și la petreceri de Crăciun pentru angajați. Studiul, realizat în luna noiembrie, a inclus peste 500 de respondenți (oameni de afaceri, manageri din companii, responsabili HR etc), fiind efectuat prin interogare online&telefonică și având o marjă de eroare de +/- 3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *