Skip to content
Politică

Moţiunea de cenzură. Ponta pune piciorul în prag: Mai puţin scandal şi mai multă muncă!

Prim-ministrul Victor Ponta pune piciorul în prag în contextul moţiunii de cenzură: „Mai puţin scandal şi mai multă muncă!”

Întrebat, luni, ce îi sfătuieşte pe parlamentarii PSD să facă marţi, în ziua votului pe moţiune, premierul a evitat să dea un răspuns tranşant.

„O să-mi spun punctul de vedere ca prim-ministru la moţiunea de cenzură. De pe acum, le-am recomandat nu doar lor (aleşilor PSD – n.r.), ci şi celor de la PDL-PNL să mai lase scandalul şi să ne-ajute, că avem treabă multă. Miercuri, vreau să avem finalizat proiectul privind împrumutul pentru Moldova. Avem un proiect în care trebuie să fim uniţi (şi guvernarea, şi opoziţia), pentru că este un proiect naţional. Deci mai puţin scandal şi mai multă muncă! Să nu ne încurce, că e mai bine”, a punctat Ponta.

Totodată, Victor Ponta a vorbit despre modul în care va fi ales preşedintele PSD, opinând că „este un lucru foarte bun” votul universal în rândurile PSD-iştilor, model despre care demnitarul susţine că se întâlneşte şi în alte ţări europene (de exemplu, Franţa şi Italia).

„Noua echipă de conducere va avea tot sprijinul meu – şi în calitatea de simplu membru de partid, şi în calitatea de simplu prim-ministru”, a dat asigurări Ponta.

De asemenea, premierul a ţinut să ironizeze politicienii care afirmă, sarcastic, că actualul cabinet ar fi, de fapt, condus de Liviu Dragnea.

„Foarte bine, foarte bine”, a spus Victor Ponta, precizând că nu este deranjat „absolut deloc” de această etichetare.

„Când lucrurile merg bine, e guvernul tututror, şi guvernul lui Gorghiu. Am plătit toată datoria la FMI, mărim pensiile şi salariile – s-ar putea să fie meritul şi lui Gorghiu, şi al lui Predoiu. Când e ceva rău, e doar guvernul meu”, a comentat prim-ministrul.

Nu în ultimul rând, oficialul de la Palatul Victoria a vorbit despre vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA.

„Mă bucur că preşedintele României s-a văzut şi cu preşedintele Chinei (dacă m-aş fi văzut eu, mă criticau), şi cu Chevron (dacă m-aş fi văzut eu, mă criticau), şi cu preşedintele Turkmenistanului (o ţară lângă Azerbaidjan). Deci foarte bine că s-a dus, excelent, mă bucur de acest lucru”, a încheiat Victor Ponta, făcând aluzie la propria vizită la Jocurile Europene din 2015, organizate la Baku, eveniment la care a participat şi în urma căruia a fost criticat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *