Skip to content
Politică

Moțiunea împotriva lui Tudorel Toader. Eugen Tomac dezvăluie cum va vota PMP

PS News

Președintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, într-un mesaj transmis PS News, că senatorii partidului pe care-l conduce vor vota în favoarea moțiunii simple împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, inițiată de PNL și USR.

”Vom vota ”Pentru”, desigur”, a precizat Tomac.

În acest moment, soarta lui Tudorel Toader pare pecetluita. Ca inițiatori ai moțiunii, senatorii PNL și USR vor vota, în mod logic, pentru îndepărtarea lui Toader. Reprezentanții UDMR și acum PMP au anunțat că vor susține și ei demersul, iar din PSD vin semnale din ce în ce mai puternice că social-democrații nu-l mai sprijină pe actualul ministru al Justiției.

Aceasta este cea de-a doua moțiune înițiată de Opoziție împotriva lui Toader. Prima a eșuat, după ce social-democrații au lipsit de la vot, asigurându-se astfel că nu există cvorum.

Dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple „Justiţia – victimă sigură în mâinile lui Toader”, care trebuiau să aibă loc miercuri, la ora 14.00, au fost amânate pentru lunea viitoare, 15 aprilie.

Modificarea a fost cel mai probabil impusă de faptul că ministrul Justiţiei Tudorel Toader, care, conform procedurii, ar trebui să-şi prezinte punctul de vedere faţă de moţiune, a avut miercuri programate interviurile cu candidaţii pentru funcţia de procuror general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *