Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii simple pe educație, că finanțarea acestui domeniu trebuie să crească, însă doar în strânsă legătură cu îmbunătățirea calității și cu adaptarea la realitatea economică. Șeful Executivului a susținut că banii alocați educației trebuie să reprezinte o investiție reală, nu doar o cheltuială bugetară, acuzând autorii moțiunii că ignoră aceste principii.
Burse și sprijin financiar pentru studenți
Bolojan a arătat că moțiunea depusă de Opoziție se concentrează exclusiv pe sprijinul material acordat studenților – burse, transport și condiții de trai – fără a aborda problema calității învățământului superior.
„Studenții au nevoie de sprijin financiar și de aceea există bursele sociale, în cuantum de 925 de lei pe lună. Aproximativ 40.000 de studenți beneficiază de astfel de burse. Fondul total de burse este de aproape 1,5 miliarde de lei, iar universitățile decid distribuția, cu obligația ca cel puțin 30% să fie burse sociale”, a explicat premierul, care deține și portofoliul interimar al Educației.
„Statul suntem noi toți”
Șeful Guvernului a subliniat că orice majorare de cheltuieli trebuie privită realist, deoarece banii publici provin din contribuțiile cetățenilor și din împrumuturi.
„Nu există nimic gratis. Tot ceea ce plătim peste ce producem este din împrumuturi. Bursa nu este salariu minim și nu poate asigura întreținere completă. Este un ajutor pe cât de mare ni-l permitem”, a declarat Bolojan, insistând asupra nevoii de echilibru financiar.
Finanțare consistentă, dar insuficientă
Premierul a precizat că anul trecut statul a alocat aproximativ 8.500 de lei pe an pentru fiecare student, ceea ce înseamnă un total de 6 miliarde de lei. În plus, au fost alocate 256 de milioane de lei pentru cămine și 34 de milioane de lei pentru subvenția de transport.
„Creșterea substanțială a bugetului pentru educație nu se poate face peste noapte, dar trebuie să ajungem în punctul în care să ne permitem mai mult”, a spus Bolojan.
Performanța, criteriu-cheie în alocarea banilor
Premierul a criticat lipsa din moțiune a unor propuneri privind modernizarea universităților și a cerut ca finanțarea să fie legată de performanță.
„Trebuie să știm câți studenți ajung la absolvire, câți lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, care este performanța cercetării. Programele slabe trebuie finanțate mai puțin, iar resursele direcționate către cei care fac performanță”, a afirmat acesta.
Bolojan a mai vorbit despre necesitatea reducerii birocrației academice, întăririi integrității universitare și dezvoltării cercetării aplicate și a parteneriatelor cu economia.
Replica la moțiunea Opoziției
În final, premierul a acuzat Opoziția de populism și exploatarea unei teme sensibile.
„Da, banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitatea economică. Pentru autorii moțiunii de azi, toate acestea nu contează”, a conchis Ilie Bolojan.
Moțiunea simplă, intitulată „Educația între avarie și abandon. Cum sunt transformați studenții în colateral bugetar”, susținea că actuala conducere tratează educația ca pe o cheltuială incomodă, nu ca pe o investiție strategică, și avertizează asupra riscului de „export de inteligență” prin subfinanțare. Senatorii au votat însă pentru respingerea ei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








