Moţiunea simplă a AUR „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu” este dezbătută luni la Senat. Iniţiatorii se referă la ”situaţia gravă” din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, unde ”peste 100.000 de cetăţeni au fost lăsaţi fără apă potabilă, apă caldă şi căldură”, ajungând să trăiască „ca în Evul Mediu”. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că nu va demisiona din funcţie, ea arătând că a văzut presiunea din sfera PSD şi AUR şi nu va ceda.
Moțiunea simplă a fost adoptată. Buzoianu: „Nu îmi voi da demisia”
UPDATE 17:56 Moțiunea simplă trecut cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”. PSD a sprijinit opoziția la vot. După anunțarea rezultatului, Diana Buzoianu a precizat că nu va demisiona din fruntea Ministerului Mediului.
„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament pentru că cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a replicat Buzoianu.
Atacuri din PSD la adresa ministrei: „Un Dorel arțăgos și agresiv”
UPDATE 16:56 Senatorul PSD Daniel Zamfir a lansat o serie de atacuri la adresa ministrei USR Diana Buzoianu în discursul susținut în plenul Senatului.
„Eu vă mărturisesc că am greșit în privința doamnei Buzoianu când am comparat-o cu un Dorel al politicii românești. Doamna Buzoianu nu e un Dorel. Recunosc ca am greșit doamna Buzoianu e mai mult decât un Dorel căci Dorel este un incapabil dar nu e un certăreț și nici arogant, e chiar un pic simpatic. Doamna Buzoianu e un Dorel arțăgos și agresiv care deși provoacă un dezastru de proporții care se agață cu gheruțele de funcție”, a spus Zamfir.
El a transmis că PSD va vota moțiunea simplă împotriva ministrei, dar acesta vot nu este unul pentru AUR care a inițiat moțiunea simplă.
„Nu votăm pentru oameni în această seară, votăm pentru oamenii care ne-au trimis în Parlament. Pe colegii mei i-am rugat oamenii când au fost în circumscripții să voteze demiterea ministrei Mediului”, a afirmat senatorul PSD.
Senatorii din grupurile parlamentarilor AUR și PACE au aplaudat discursul lui Zamfir.
UPDATE 16:47 În sală se strigă demisia. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a acuzat, în plenul Senatului, că această moțiune a AUR este „despre setea de spectacol”.
„Moțiunea de azi nu e un document politic. Mai degrabă un film prost, fără acțiune, fără scenariu. Nu e o moțiune simplă, e o moțiunea bambilici, cerută de PSD și executată de AUR ȘI SOS. Nu e despre apă, e despre setea de spectacol. Dacă este să spunem cinstit, această moțiune e o făcătură scrisă cu majuscule emoționale și minuscule intelectuale. A fost o situație foarte gravă la Paltinu”, a spus ministra USR, în plenul Senatului.
UPDATE 16:30 A început dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. În plenul Senatului, sunt prezenți 95 din cei 133 de senatori. Premierul Ilie Bolojan, care este senator, este prezent la dezbatere.
UPDATE 11:30 Senatorii PSD au decis să voteze moțiunea împotriva ministrei Diana Buzoianu – surse
Senatorii PSD au avut, luni dimineața, o ședință în care au decis să voteze moțiunea simplă depusă de extremiștii de la AUR împotriva ministrei Diana Buzoianu (USR), au declarat surse social-democrate pentru G4Media.
Chiar dacă moțiunea simplă este adoptată de Senat, aceasta nu are nicio consecință directă, dar votul PSD în favoarea acesteia ar avea o semnificație politică.
Amintim că președintele PSD Sorin Grindeanu i-a cerut marți premierului Ilie Bolojan să o demită pe ministra Diana Buzoianu (USR) de la Mediu și noua conducere numită de aceasta la Apele Române, au declarat pentru G4Media surse social-democrate.
În plus, Grindeanu i-a cerut lui Bolojan să desființeze compania ESZ Prahova, deținută de Apele Române, implicată în scandalul apei din județul Prahova.
Premierul Bolojan nu i-a dat un răspuns tranșant șefului PSD, potrivit surselor citate.
În caz că Ilie Bolojan refuză demiterea ministrei USR, PSD ar putea vota o moțiune simplă la adresa acesteia sau va putea refuza orice colaborare politică, au mai spus sursele citate.
Știrea inițială:
”Moţiunea descrie catastrofa provocată de incompetenţa ministrei Mediului, Diana Buzoianu, care, deşi a ştiut despre procedura de golire a barajului Paltinu şi despre riscurile aferente, nu a intervenit pentru a preveni prăbuşirea alimentării cu apă în 13 localităţi, închiderea spitalelor şi sistarea funcţionării centralei de la Brazi. Lipsa apei şi efectele în lanţ au pus în pericol sănătatea publică, sistemul energetic naţional şi serviciile esenţiale pentru comunităţile afectate”, a precizat AUR.
AUR acuză ministerul condus de Diana Buzoianu de incapacitate, indiferenţă, inactivitate şi de lipsa unui plan centralizat pentru gestionarea situaţiilor recurente de criză, precum şi de „ignoranţă cu iresponsabilitate criminală” faţă de vulnerabilităţile barajelor şi acumulărilor din România. Totodată, moţiunea îl indică drept principal responsabil pe premierul Ilie Bolojan, care nu a dispus o anchetă guvernamentală reală şi a lăsat-o chiar pe ministră să investigheze propria catastrofă.
”Prin această moţiune simplă se cere premierului Bolojan intervenţia directă pentru identificarea urgentă a responsabililor şi aplicarea imediată a măsurilor necesare pentru ca politicile publice ale ţării „să nu mai fie lăsate pe mâna incompetenţilor şi a impostorilor””, a transmis AUR.
”În încercarea de a-şi acoperi incompetenţa, ministrul Diana Buzoianu a găsit repede ţapi ispăşitori, împărţind în stânga şi în dreapta declaraţii prin care a cerut demiteri şi demisii, când în mod normal demisia sa ar fi fost cea care s-ar fi impus în acest caz. Însă, orgoliul său a depăşit incompetenţa şi, după ce mai ieri striga ,„Fără penali în funcţii publice!”, acum se ţine de scaunul de la minister uitând că acesta implică o minimă competenţă”, afirmă iniţiatorii moţiunii.
”Acesta este rezultatul tolerării iresponsabile a amatorismului la nivelul guvernului pe care îl conduceţi. Prin această moţiune simplă, Senatul României vă cere să luaţi imediat toate măsurile necesare pentru ca politicile publice ale acestei ţări să nu mai fie lăsate pe mâna incompetenţilor şi a impostorilor. România merită mai mult!”, conchid ei.
Ministrul Diana Buzoianu a spus că nu demisionează, acuzând o înţelegere între PSD şi AUR,
”PSD a ieşit public şi a zis că, dacă vom avea vreo moţiune, o vom vota. În 24 de ore, AUR s-a executat şi au avut o moţiune. Este efectiv de domeniul evidenţei, adică nu există vreun dubiu în acest sens”, a afirmat Buzoianu.
Ea a precizat că, dacă PSD ar fi depus moţiune împotriva sa, era mai asumat.
”Adică de ce să o mai pui prin interpuşi? Măcar aveau curajul să facă asta asumat. În orice caz, şi dacă vor vota, şi dacă nu vor vota această moţiune, ideea că PSD poate să şantajeze miniştri din coaliţie, dacă nu le convine ce reforme fac oamenii respectivi, mai votează o moţiune… Ştim cu toţii că au majoritate alături de AUR. Dacă vor să creeze o majoritate alături de AUR în afara coaliţiei, pot forma şi mâine această majoritate. Ideea că au această majoritate cu AUR şi ei sunt dispuşi să o folosească în anumite momente, ca să transmită nişte mesaje, din punctul meu de vedere, nu poate să fie folosit ca şantaj. Şi în orice caz, în ceea ce mă priveşte, în mod cert, nu poate să fie folosit ca şantaj. Deci, vom avea cel mai probabil o moţiune, cel mai probabil domnii de la PSD vor vota, pentru că deja au anunţat public că vor face asta” a afirmat Buzoianu, ea arătând că cei de la PSD au ieşit deja public şi au spus că vor vota.
Ministrul Mediului a mai spus că a avut multiple discuţii cu premierul Bolojan şi sunt clar aliniaţi pe ce s-a întâmplat, care sunt faptele obiective din acest caz.
”Nu mă bazez pe încrederea PSD şi AUR. Asta nu înseamnă că ei trebuie să fie de acord cu măsurile pe care noi le propunem şi nu sunt de acord de multe ori cu măsurile pe care le propunem. Aşa cum nici noi, de exemplu, nu suntem de acord întotdeauna cu ceea ce propun dumnealor, faptul că sunt supăraţi, că vor anumite reforme să fie blocate, faptul că nu vor să se mai întâmple anumite controale, este alegerea dumnealor. Pot să voteze şi împotriva miniştrilor care fac aceste controale şi fac această curăţenie în instituţii”, a subiniat ea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










