Skip to content
Politică

Motivare în cazul lui Nicușor Constantinescu

Curtea de Apel Bucuresti arata, in motivarea deciziei de arestare preventiva a lui Nicusor Constantinescu, emisa in lipsa acestuia din tara, ca apararea fostului presedinte al CJ Constanta nu s-a bazat pe inscrisuri medicale credibile care sa arate ca „inculpatul se afla internat in stare grava intr-un spital din New York”, la momentul cererii DNA, potrivit Mediafax.
In motivarea deciziei din 7 august prin care s-a mentinut inlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv, Curtea de Apel Bucuresti enumera, printre argumente, mai multe constatari legate de documentele medicale prezentate de avocatii lui Constantinescu.

„Afirmatia apararii ca la momentul la care se solutiona cererea (de inlocuire a masurii preventive – n.r.) formulata de Directia Nationala Anticoruptie, inculpatul se afla internat in stare grava intr-un spital din New York nu se bazeaza pe vreun inscris medical credibil”, arata instanta.

In documentul citat se mentioneaza ca, initial procurorul, apoi judecatorul de drepturi si libertati, respectiv cel de camera preliminara, i-au permis lui Nicusor Constantinescu sa paraseasca teritoriul Romaniei, succesiv, din aprilie 2014 pana la 1.07.2014, in vederea efectuarii unei interventii chirurgicale. ” „Intrucat ultima zi pana la care inculpatul avea permisiunea judecatorului de a se afla in afara teritoriului tarii era 1.07.2014, inculpatul avea obligatia de a reveni in tara cel mai tarziu la data de 2.07.2014, lucru pe care nu l-a facut”, mai arata instanta.

De asemenea, noteaza CAB, Constantinescu a invocat o presupusa infectie, „ce nu a fost dovedita cu nici un inscris medical”: „Nu rezulta din niciunul dintre inscrisurile depuse la dosar ca inculpatul se afla intr-adevar in starea in care sustine, aprecierile subiective ale medicului D.P. nefiind bazate pe vreun inscris medical care sa ateste rezultatele unor analize, absolut necesare in cazul unei infectii. Or, o infectie nu este diagnosticata printr-o examinare computer tomograf, ci prin analize de sange, asemenea dovezi nefiind prezentate judecatorului, tot ce a fost prezentat fiind aprecierea medicului in sensul ca inculpatul s-ar afla in stare critica, dar stabila, dupa ce cateva zile anterior arata intr-un alt document ca, la examinarea tomografica a locului interventiei chirurgicale nu se observa nicio problema de ordin medical”, se mentioneaza in motivare.

Mai mult, arata instanta, se constata ca inscrisul medical din data de 4.08.2014 este presupus emis de Divizia de Hematologie – specialitate medicala ce nu are nicio legatura cu tipul de cancer de care sufera inculpatul, iar in acest inscris nu se precizeaza ca acesta ar fi internat in unitatea medicala respectiva. „Nu rezulta exact din acel inscris nici gradul profesional al medicului care il emite.

In plus, dupa ce la data de 10.07.2014 se constata ca nu sunt probleme in zona operata, o zi mai tarziu, la data de 11.07. 2014 acelasi medic afirma ca viata inculpatului este amenintata si nu este apt sa calatoreasca, apoi la 19.07.2014 afirma ca inculpatul ar fi fost internat in spital din cauza altor complicatii medicale, starea sa fiind grava, dar stabila – fara a se preciza care ar fi acele complicatii”, se mai precizeaza in motivare.

CAB face referire si la inscrisurile avand antetul „Johns Hopkins School of Medicine”, aratand ca acestea „nu poarta nicio stampila, astfel ca autenticitatea lor este incerta”.

Mai mult, spune instanta, din acele documente reiese ca prezenta lui Nicusor Constantinescu in strainatate nu este necesara pentru tratament:

„Insa chiar in cuprinsul lor se poate constata ca prezenta inculpatului in strainatate nu este necesara pentru tratament, din moment ce se mentioneaza urmatoarele: Tratamentul consta in vaccinarea injectabila la fiecare 6 luni timp de 2 ani. (…) Or, administrarea de injectii o data la 6 luni nu impune in nici un caz prezenta inculpatului in SUA, asa cum sustine acesta.”

In opinia Curtii, niciunul dintre documentele purtand antetul ‘Johns Hopkins School of Medicine’ nu poate fi luat in considerare, in lipsa oricaror dovezi de autenticitate”, se mentioneaza in motivare.

Tribunalul Bucuresti a dispus, in 23 iulie, arestarea lui Nicusor Constantinescu, urmare a propunerii facute de DNA dupa mediatizarea unor imagini in care presedintele CJ Constanta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti. Decizia a fost mentinuta de CAB, la 7 august. In 29 august, tot CAB a admis o contestatia in anulare a procurorilor anticoruptie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucuresti sa emita mandat european de arestare pe numele lui Nicusor Constantinescu si sa-l dea pe acesta in urmarire internationala.

Pe numele lui Nicusor Constantinescu a mai fost emis un mandat international de arestare, dupa ce acesta nu a revenit in tara in urma unei operatii facute in SUA. Masura de arestare, dispusa de Tribunalul Capitalei, nu a fost insa mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Nicusor Constantinescu, presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta, aflat in continuare in SUA, arata, intr-un comunicat transmis in urma cu o saptamana, ca a informat mai multe institutii, intre care Ambasada SUA si Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate impotriva sa.

Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in trei dosare penale. Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, in altul ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in cel de-al treilea, pentru ca a atribuit nelegal terenuri. Intr-un alt dosar, seful CJ Constanta este cercetat pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de calibrul noua milimetri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *