Skip to content
Politică

Motivarea Curții Supreme în dosarul lui Vâlcov: 8 ani de închisoare pentru infracțiuni dovedite dincolo de orice îndoială

" "

Curtea Supremă susține în motivarea deciziei de condamnare a lui Darius Vâlcov la 8 ani închisoare că probele administrate în sala de judecată ”relevă că infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

În perioada 2009-2010, Vâlcov, în calitate de primar în Slatina, a acceptat promisiunea de a primi de la Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion, suma de 15,6 milioane de lei, reprezentând 20% din valoarea a trei contracte privind reabilitarea şi extinderea unor rețele de apă şi canalizare. Din acestă sumă, Vâlcov a primit 6,2 milioane de lei.

" "

Cu referire la altă faptă de trafic de influență făcută doi ani mai târziu pentru același investitor, Instanța Supremă arată că Vâlcov a disimulat suma de 3.100.000 de lei sub forma a trei lingouri din aur, mai multe tablouri şi sub forma unor servicii şi amenajări în beneficiul City Hotel Slatina, pe care îl deţine şi controlează prin interpuşi. ”Pe tot acest traseu financiar creat artificial, banii, proveniţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, au fost disimulaţi, de la o societate la cealaltă, sub forma unor servicii sau lucrări, pentru ca în etapa finală de „albire”, sumele respective să fie schimbate, pe de o parte în obiecte de artă, iar pe de altă parte în diverse servicii de amenajare, diferite lucrări de construcţii, bunuri şi materiale de construcţii şi amenajare pentru City Hotel Slatina, care aparţin aceluiaşi inculpat”, se mai arată în motivare.

”În urma examinării inculpatului Vâlcov Darius Bogdan cu tehnica poligraf la solicitarea acestuia, s-a constatat că la întrebarea „Aţi primit, în mod direct, vreo sumă de bani de la Berna Theodor în legătură cu contractele încheiate între S.C. Tehnologica Radion şi S.C. Compania de Apă Olt, la sediul Tehnologica Radion ?” răspunsul „Nu” al inculpatului a provocat modificări specifice comportamentului simulat.”, se mai precizează în motivare.

1 comentariu la “Motivarea Curții Supreme în dosarul lui Vâlcov: 8 ani de închisoare pentru infracțiuni dovedite dincolo de orice îndoială

  1. CE CAUTA ACEST INDIVID IN ECONOMIA ROMANIEI,CU PROGRAMELE LUI ,CAND ESTE CONDAMNAT ? PRIETENUL LUI dragnea ,olguta,codrin si nicolicea care smecheresc poporul roman. Fratilor,sa mergem sa votăm ptr.copiii si nepoții nostri,psd ne scoate din EUROPA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *