Skip to content
Politică

Motivele sensibile ale reuşitei PSD în alegeri. Dragnea explică victoria lui Mutu şi Florea în Bucureşti

Vedeţi mai jos motivele sensibile pentru care PSD a câştigat alegerile locale. Preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, explică victoria lui Gabriel Mutu şi a lui Daniel Florea în sectoarele 6, respectiv 4 din Bucureşti.

Prezent, luni seară, în platoul România TV, Dragnea a dat de înţeles că reuşita PSD s-a datorat acţiunilor DNA împotriva a diverşi politicieni (inclusiv candidaţi) social-democraţi. Totuşi, liderul Partidului Social Democrat a subliniat că vina nu i-a aparţinut Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci „mediatizării excesive” a unor cazuri de oameni politici anchetaţi – mai precis, reacţiilor virulente apărute în mass media din partea adversarilor PSD-ului. Astfel, Liviu Dragnea a explicat cum a fost posibilă reuşita unor candidaţi precum Olguţa Vasilescu (în Craiova).

 

Altă explicaţie, în optica lui Dragnea, a fost propria condamnare din dosarul Referendumul, care ar fi revoltat cei 7,4 milioane de oameni care votaseră în 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu.

„Condamnarea mea pentru că am îndemnat oamenii să iasă la vot a adus în memoria a 7,4 milioane de români acea frustrare, când oamenii i-au spus lui Băsescu să plece. A fost o picătură care a umplut paharul”, a punctat Liviu Dragnea.

În acelaşi context, şeful PSD a arătat cum a fost posibilă victoria unor candidaţi social-democraţi, nominalizându-i, în acest context, pe Gabriel Mutu şi Daniel Florea.

„Am fost ales de trei ori preşedinte al unui judeţ. Nu e uşor. Oamenii nu reţin tot ce spui. Rămân şi documente, pliante şamd, dar, tot discutând cu ei, oamenii văd că eşti hotărât şi în momentul ăla sunt cu tine. Gabriel Mutu credeţi că a fost votat pur şi simplu că e de la PSD sau pentru că a fost Gabi Firea în campanie? Gabriel Mutu a vorbit cu cât mai mulţi oameni şi s-a dus impresia în Sectorul 6 că este un om de încredere. La fel, la 4, Daniel Florea”, a detaliat Dragnea.

1 comentariu la “Motivele sensibile ale reuşitei PSD în alegeri. Dragnea explică victoria lui Mutu şi Florea în Bucureşti

  1. E o greșeala de redactare: la fel, la 4, Florea? Sau Dragnea este atat de idiot ca nu știe unde i-au candidat oamenii?!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *