Motreanu: Comisia Europeană a plătit României 288 de milioane de euro cu titlu de prefinanțare a planului REPowerEU

Sursă foto: media.pnl.ro
Sursă foto: media.pnl.ro

Europarlamentarul liberal Dan Motreanu anunță investiții în eficiența energetică și îmbunătățirea infrastructurii energetice de 1,4 miliarde de euro pentru România. Comisia Europeană a plătit 288 de milioane de euro cu titlu de prefinanțare a planului REPowerEU.

,,Comisia Europeană a plătit României 288 de milioane de euro cu titlu de prefinanțare a planului REPowerEU. Prin acest plan, România va avea acces la 1,4 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică și îmbunătățirea infrastructurii energetice.

REPowerEU este planul Uniunii Europene de reducere a dependenței energetice față de Rusia, prin producerea de energie curată și diversificarea aprovizionării cu energie.

Prefinanțarea reprezintă până la 20 % din fondurile suplimentare solicitate pentru finanțarea capitolului privind REPowerEU al fiecărei țări.

Am votat în favoarea planului REPowerEU, atunci când a fost dezbătut în Parlamentul European.

Este prevăzută finanțarea retroactivă a investițiilor din domeniul energetic începând cu februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina.

Se vor finanța măsuri pentru creșterea producției de energie regenerabilă, investiții în sectorul gazelor naturale, eficiența energetică, dar și finanțare pentru sprijinul gospodăriilor, IMM-urilor și microîntreprinderilor vulnerabile. În grupul PPE, am reușit să introducem în posibilitățile de finanțare și sectorul energiei nucleare, un sector care se va dezvolta semnificativ în țară noastră până în 2030.”, declară europarlamentarul Dan Moreanu pe pagina sa de Facebook.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL