Fostul director al Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan-Ungureanu, a declarat în cadrul unei emisiuni de televiziune că „beneficiarul legal” în cazul dosarului Microsoft „a fost informat”. Totuși, președintele Traian Băsescu l-a contrazis astăzi pe fostul premier, afirmând că nu a fost niciodată informat despre dosarul Microsoft.
”Beneficiarul legal nu are absolut nicio obligație care să fie incompletă legii, deci legală, de a da curs informărilor care provin de la serviciile de informații sau contrainformații. Au fost cazuri, și nu fac un secret din aceasta, în care factori responsabili, indiferent de natura și de calitatea informațiilor pe care le-au primit, nu au dat absolut nicio atenție acestora”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
În cursul zilei de astăzi, Traian Băsescu a făcut un apel la foștii șefi ai SRI „să facă publică o dată și un număr de informare pe care au trimis-o spre exemplu președintelui României sau premierului sau ministrului de restort cu privire la nereguli în Microsoft”.
„Credeți-mă că sunt mult mai bine informat decât dl Meleșcanu. Am mai văzut ieri un fost șef de serviciu care spunea cum trimiteau ei informații pe la SIE despre Microsoft. Nu am primit niciodată vreo informație de la SIE despre Microsoft”, a spus Băsescu, cu referire la Mihai Răzvan Ungureanu.
„Îi spun d-lui Meleșcanu și Ungureanu, îi rog să facă publică o dată și un număr de informare pe care au trimis-o spre exemplu președintelui României sau premierului sau ministrului de restort cu privire la nereguli în Microsoft (…) Văd dau scris că nu am primit nicio informație de la SIE legată de Microsoft. Aș avea de făcut un apel public la foștii șefi ai SIE: decența este de aur”, a spus Băsescu.
Având în vedere apelul făcut de Băsescu, Mihai Răzvan-Ungureanu a ținut să precizeze că nu a transmis informații referitoare la dosarul Microsoft, ci doar a declarat că „beneficiarul legal a fost informat mereu asupra chestiunilor care țin de competența SIE”.
„Mă aștept ca dl. Președinte Traian Băsescu să se informeze exact asupra conținutului declarațiilor mele. Dacă un articol de presă nu este suficient, are în mod cert la îndemână transcriptul emisiunii de aseară găzduită de dl. Rareș Bogdan, unde am intervenit în direct. Nu m-am referit nicăieri la faptul că aș fi trimis informații referitoare la dosarul „Microsoft” în timpul mandatului meu de Director al SIE. Motivul este cât se poate de evident: legal, îmi este interzis să mă refer la conținutul notelor trimise către beneficiarii de drept. Am precizat doar că beneficiarul legal a fost informat mereu asupra oricăror chestiuni care țin de competența SIE. În acest context, am pretenția legitimă ca orice referire la spusele mele să fie făcută în cunoștință de cauză”, se arată în declarația de presă semnată de Mihai-Răzvan Ungureanu.
exact! atat razvan mihai ungureanu cat si melescanu au avut decenta si au fost cinstiti si i s-au supus lui basescu! si asta deranjeaza, din cate se observa!