Skip to content
Politică

MRU s-a săturat ca Moldova să fie paranteza Bucureștiului

Fostul prezidențiabil al Forței Civice, actualmente democrat-liberal, Mihai Răzvan Ungureanu susţine că Iaşiul s-a săturat să fie „paranteza” Bucureştiului. Din punctul său de vedere, ieşenii nu vor un preşedinte care să vină la Iaşi doar pe 24 ianuarie sau în octombrie, ca să bată mătănii de Sfânta Parascheva.

„Ne-am săturat să mai fim paranteza Bucureştiului. Moldovenii par blânzi şi răbdători, dar de aici au plecat primele voci ale libertăţii. Vrem un preşedinte care nu vine la Iaşi doar pe 24 ianuarie de ziua Unirii sau pe care să-l vedem pe 14 octombrie cum bate mătănii. Vrem un preşedinte care înţelege durerile Moldovei”, a spus liderul PDL.

Pe de altă parte, liderul PNL, Cristian Adomniţei, a acuzat PSD ia de fiecare dată multe voturi în Moldova, criticând în același timp faptul că că social-democraţii nu se apleacă asupra problemelor din această regiune tocmai pentru că voturile lor sunt garantate.

„Cât timp PSD conduce România, Moldovei nu i se va da nimic. Cei de la PSD se vor comporta ca şi până acum. Autostrada Moldova – Ardeal este pe locul doi-trei în sertarele guvernului. În schimb, autostrada Bucureşti – Alexandria e cea mai dezirabilă pentru guvern. Singurul lucru pe care îl fac cei de la PSD e să cumpere şi să şantajeze. Ei se arată deschişi şi europeni, dar pe de altă se dedau la tot felul de lucruri. Frica şi spaima e mare la ei, iar Ponta ştie riscul”, a spus președintele CJ Iași.

La rândul său Marian Petrache, a declarat că analiştii politici spun că ACL ar putea câştiga prezidenţialele în Ardeal, Banat şi Bucureşti, el afirmând că Iohannis poate să câştige şi în Moldova.

„Avem preşedinţi de CJ la Botoşani şi la Iaşi. La Suceava avem majorităţi în consiliul local şi consiliul judeţean. Cum să nu câştigăm alegerile în Moldova?”, a întrebat Petrache.

1 comentariu la “MRU s-a săturat ca Moldova să fie paranteza Bucureștiului

  1. MRU—ca PRIM MINISTRU al ROMANIEI—sa prezinte un document semnat de el–cu politici guvernamentale–in sprijinirea judetelor di MOLDOVA nu IASI– orasul in care s-a remarcat ca propagandist comunist .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *