Skip to content
Coronavirus

MTS: În momentul de faţă nu există niciun sportiv român depistat pozitiv cu coronavirus

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul interimar al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că în momentul de faţă nu există niciun sportiv român depistat pozitiv cu coronavirus.

„Au existat mai multe zvonuri şi ţin foarte mult să le dezmint. În momentul de faţă nu există niciun sportiv român depistat pozitiv cu coronavirus. Noi am luat din timp toate măsurile de prevenţie, cred că am fost primii care am recomandat sistarea activităţilor, deşi au fost voci care ne-au criticat pentru că întrerupem anumite competiţii. Avem o comunicare permanentă cu toate federaţiile sportive, colaborarea a fost una foarte bună şi în urma recomandărilor şi discuţiilor pe care le-am avut au fost amânate, anulate sau suspendate toate competiţiile sportive naţionale sau internaţionale care erau programate să se desfăşoare în perioada următoare pe teritoriul României”, a spus Stroe.

Acesta a precizat că Ministerul Tineretului şi Sportului a pus la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă un număr de 2.487 de locuri de cazare pentru persoanele care trebuie carantinate în hotelurile, centrele de agrement şi bazele sportive aflate în administrarea MTS în toate judeţele ţării.

„Le-am transmis parlamentarilor în cadrul audierilor de azi măsurile luate de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Pentru că noi am pus la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă spaţii pentru carantinare în centrele de agrement, în hotelurile şi bazele care aparţin MTS în special pentru cei care vin din străinătate. Iniţial au fost 1.560 de locuri în toate judeţele, dar ulterior am făcut relocări bugetare de 3 milioane de lei. Banii au fost folosiţi de centrele şi bazele sportive care aparţin MTS pentru igienizare, pentru încălzire şi alte chestiuni administrative, deoarece unele aveau caracter sezonier, astfel încât în momentul de faţă am ajuns la 2.487 de locuri pentru persoanele care trebuie carantinate”, a menţionat Stroe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *