Skip to content
" "
Politică

Mugur Cozmanciuc omagiază Ziua Regalității

vestea.net

Deputatul PNL, Mugur Cozmanciuc, în cea mai recentă postare de pe pagina personală de Facebook îți aduce respectul față de Casa Regală a României și subliniează importanța pe care data de 10 mai o are, mai exact faptul că este ziua Regalității.

De asemenea, Cozmanciuc îl omagiază și pe regele Carol I, subliniând că prin acesta a fost pornit procesul de modernizare a statului român de atunci.

Astăzi celebrăm cu bucurie o zi istorică pentru României. Acum 151 de ani, la 10 mai 1866 prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat Principe al României. Carol a păstrat această titulatură până în 1881. Astfel, ţara noastră începea să cunoască o altă filă a istoriei sale naţionale.

De persoana lui Carol I se leagă numeroase evenimente importante care au marcat parcursul României în Europa şi în lume. Cea mai importantă cauză a poporului român din timpul domniei lui Carol I a fost câştigarea Independenţei, în care viitorul rege a avut un rol activ.

În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar la data de 10 mai 1881, Principele Carol a fost încoronat rege al României, astfel ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866 şi 1947.

România a cunoscut transformări radicale în timpul lui Carol I, transformări care au accelerat modernizarea statului, prilej cu care doresc să aduc un omagiu acestei zile.„, apublicat deputatul.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *