Skip to content
Societate

Muncitori români exploataţi până la epuizare în fermele din Italia. Ce păţeau dacă refuzau să muncească

Stiridiaspora

Zeci de muncitori, printre care şi români, au fost exploataţi prin muncă în fermele din provinciile Cosenza, Crotone şi Matera din Italia. Şase persoane au fost arestate, iar alte nouă au fost plasate în arest la domiciliu. Carabinierii au pus sub sechestru bunuri de 15 milioane de euro, potrivit adevarul.

Carabinerii au efectuat mai multe percheziţii în cursul zilei de joi, 31 martie, în provinciile Cosenza, Crotone şi Matera la ferme unde lucrau muncitori străini, printre care se numără şi mai mulţi români. Şase persoane au fost arestate, iar alte nouă au fost plasate în arest la domiciliu.

Poliţiştii au pus sub sechestru mai multe bunuri, în valoare de 15 milioane de euro, printre care se numără şi cinci vehicule, despre care se crede că erau folosite pentru a transporta muncitorii care lucrau ilegal la fermele amintite.

Ancheta poliţiştilor italieni s-a derulat pe o perioadă de trei ani, între anii 2018 şi 2021, timp în care aceştia au primit numeroase plângeri de la lucrătorii agricoli, victime nevinovate ale unui sistem infracţional extrem de bine organizat şi structurat.

Muncă şi condiţii de cazare, mai rău ca în sclavie

Muncitorii s-au confruntat cu numeroase ameninţări din partea angajatorilor, care i-au forţat să accepte salarii extrem de mici, care erau cu mult sub ceea ce lucrătorii agricoli din Italia negociaseră cu patronatele la nivel naţional.  Astfel, lucrătorii erau plătiţi cu 15 până la 30 de euro pe zi pentru peste 12 ore de muncă la câmp. Oamenilor li se punea în vedere fie să accepte condiţiile inumane de muncă şi salariile de mizerie, fie să plece.

Muncitorii erau nevoiţi să doarmă în condiţii greu de descris în cuvinte şi nu aveau asigurate nici măcar condiţiile minime de igienă. Dacă se răneau sau se accidentau din cauza condiţiilor grele de muncă sau a lucrărilor istovitoare pe care le făceau zilnic, nu primeau nicio compensaţie.

Cea mai mare parte a muncitorilor provin din Nigeria şi România. Angajatorii au profitat de faptul că aceştia aveau o situaţie materială precară şi nu îşi cunoşteau drepturile pentru a-i exploata prin muncă până la epuizare. Cele şase persoane arestate în acest caz au fost încarcerate la închisoarea Castrovillari în aşteptarea procesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *