Marian Munteanu (liderul studenților care au protestat în Piața Universității în 1990) a oferit, vineri, pentru PSnews.ro, o reacție la cald în legătură cu inculparea președintelui de atunci, Ion Iliescu, în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.
CITIȚI ȘI: Moment istoric: Iliescu, INCULPAT în dosarul Mineriada, alături de Roman și alții
Partea cea mai importantă din declarația lui Marian Munteanu pentru PSnews.ro se referă la un amănunt pe care presa nu a insistat când a relatat despre speța sus-amintită: faptul că atât Munteanu, cât și alții care au fost bătuți de către minerii veniți în Piața Universității în dimineața zilei de 14 iunie 1990 NU au fost chemați ca martori decât foarte recent, în ciuda faptului că procurorii au tot deschis, închis și redeschis dosarul Mineriada de-a lungul celor 26 de ani și jumătate care s-au scurs până acum de la acele evenimente.
„Nu am primit vestea cu foarte mare surprindere și am să vă spun de ce: pentru că știți că, în România, s-a tot vorbit, vreo 10-15 ani, că s-au făcut cercetări, au fost niște procurori foarte vocali, care tot apăreau pe la televizor, că ei fac anchete… Însă atât eu, cât și alți colegi de-ai mei nu am fost audiați în calitate de martori decât în urmă cu 2-3 luni. Adică vă dați seama că, în viața publică, era prezentat că se face nu știu ce anchetă, în condițiile în care o seamă de oameni care au fost prezenți acolo nici măcar nu erau audiați în calitate de martori. Existând aceste audieri acum, am presupus că, de data asta, dosarul chiar va fi instrumentat și, probabil, se va găsi sau se va propune o soluție. Soluția va fi stabilită, categoric, doar de instanțele de judecată. Deocamdată, este vorba – din câte am înțeles – de o punere sub acuzare.
Vom vedea care va fi decizia instanței și, în felul acesta, poate vom începe să aflăm și noi oficial ceea ce unora dintre noi ne era clar ce s-a întâmplat în perioada aia și, mai ales, ceea ce s-a întâmplat ulterior. Pentru că această amânare continuă și această tergiversare a unor dosare extrem de importante (Decembrie 1989 și Iunie 1990) reprezintă un indicator cu privire la realitatea instituțională, realitatea mecanismelor care au intervenit în statul român timp de 27 de ani. Pentru că, dacă au existat forțe care au putut să amâne luarea unei decizii într-o anchetă, vă dați seama cât de multe lucruri au pus ei la cale și câte dezinformări, câte manipulări și câte intervenții nocive au fost desfășurate în societatea românească? Pentru că oamenii care au dispus de o asemenea forță – vă dați seama – au fost și sunt, probabil, bine implicați în straturi adânci ale instituțiilor statului român, capabili să comită o serie întreagă de manipulări, de dezinformări… să intervină în dezbaterea publică, mistificând adevărul, cu consecințe foarte grave pentru întreg ansamblul vieții societății românești. O eventuală clarificare a situației din ’89-’90 nu va reprezenta decât un început de înțelegere a situației dramatice pe care am cunoscut-o noi – ca stat, ca societate – în acești 27 de ani în care am fost la cheremul unor indivizi capabili de asemenea blestemății”, a afirmat Munteanu.
De asemenea, l-am întrebat pe liderul fenomenului Piața Universității dacă se așteaptă ca dosarul să fie finalizat printr-o sentință definitivă dată într-un timp rezonabil sau estimează că va continua binecunoscuta tergiversare de peste un sfert de secol.
„Acuma, vă dați seama: procedurile juridice sunt destul de complicate în orice instanță de judecată. Un proces va dura destul de mult – bănuiesc că multe luni de zile, dacă nu chiar ani (nu-mi dau seama). Nu e un proces ușor, în care văd că sunt puși sub acuzație oameni care au reprezentat conducerea statului român (președinte, prim-ministru și așa mai departe)… Deci nu este un proces simplu, despre o simplă găinărie a unuia care a fost prins că a furat ceva. Sunt lucruri grave – bănuiesc că va dura ceva timp”, a încheiat Marian Munteanu.