Skip to content
Politică

Munteanu, exasperat de tehnocrați: Te apucă durerea de cap! EXCLUSIV

agerpres.ro
" "

Președintele partidului Alianța Noastră, Marian Munteanu, s-a declarat exasperat de tehnocrați și a atras atenția asupra riscurilor ce planează asupra României pe plan extern.

Fostul lider al studenților din 1990 a explicat, joi, pentru PSnews.ro, că, dacă România va fi condusă ca până acum, țara s-ar putea expune, în următorii ani, unui risc de izolare pe plan extern.

" "
" "

„Dacă se va continua politica de până acum, cu oameni ca până acum, cu partide ca până acum, există acest risc, pentru că ei o să facă ce au făcut și până acum. Cine Dumnezeu poate să-și imagineze? Uitați-vă acum ce lideri «patrioți» apar peste noapte – te apucă durerea de cap! Adică oameni care au condus România… Au fost prim-miniștri, președinți, miniștri, președinți de Senat ani și ani la rând, au condus guverne… Ei n-au nicio responsabilitate pentru halul în care a fost dusă țara?!” s-a întrebat Munteanu.

Pe de altă parte, Munteanu a exclus riscul unei federalizări sau chiar a unei regionalizări a României, „pentru că sunt convins că noi (poate și alții), în Parlamentul României, vom acționa în așa fel încât să se schimbe abordarea – inclusiv în politica externă, în poziționare, în reprezentarea cu demnitate a intereselor României, în prezența activă (și pe plan regional, și așa mai departe), pentru că, până acuma, vedeți că-s bâjbâieli, adică nu se face mai nimic”.

„Pentru ce Dumnezeu avem Minister de Externe, pentru ce Dumnezeu avem toate aceste structuri, dacă ele nu funcționează corespunzător? Trebuie luate măsuri și aduși în poziții de răspundere oameni competenți, cinstiți și patrioți, care să schimbe modul de reprezentare a României pe plan extern!” a exclamat fostul lider al Pieței Universității din 1990.

În continuare, Marian Munteanu a calificat drept „dezamăgitoare” prestația executivului condus de către Dacian Cioloș.

„Sunt mai multe aspecte aici: pe de o parte, faptul că acest guvern (care s-a prezentat promițător) nu a luat o serie de măsuri pe care toată lumea le aștepta. Și vă pot da câteva exemple: nu a răspuns unor solicitări din partea cetățenilor. E adevărat că toată lumea justifică: nu au avut timp și sunt la început. Dar, de exemplu, în problema pământului, li s-a solicitat în mod repetat să se introducă un moratoriu pentru suspendarea vânzării terenurilor, pentru a se putea clarifica situația fraudelor și a nenumăratelor locuri în care s-au făcut retrocedări frauduloase, operațiuni funciare speculative și așa mai departe. Nu s-a luat nicio decizie – or, acest lucru mi se pare foarte grav. Ca să dau un singur exemplu – sunt multe altele.

Eu aștept de la guvernul acesta un singur lucru (l-am cerut în nenumărate rânduri, n-am primit niciun răspuns, dar uite că profit de ocazie să îl mai cer o dată): să se asigure dreptul tuturor partidelor politice care depun candidaturi și liste de semnături în condițiile legii să aibă reprezentanți în comisiile de la secțiile de votare. Acest lucru trebuia făcut de la bun început. Nu mai amintesc că nu s-au luat măsuri cu privire la simplificarea procedurilor pentru garantarea dreptului de vot al românilor din străinătate. Măcar atâta să facă acum, în ceasul al doisprezecelea, pentru că eu aștept de la acest guvern să garanteze alegeri corecte – este vital ca votul cetățenilor să fie respectat. E ultimul lucru pe care îl doresc și, dacă se achită de lucrul ăsta, o să spunem: n-au făcut altele, dar măcăr să-l facă pe ăsta, pentru ca să avem un nou parlament, un nou început pentru România”, a detaliat Munteanu.

Mai mult: Marian Munteanu a pledat pentru reinstalarea unui guvern politic după alegerile parlamentare.

„Nu cred că este cazul să vorbim de un nou guvern tehnocrat. Eu cred că avem nevoie de un guvern politic, pentru ca cetățenii care au votat formațiuni politice (pe baza unor programe și a unor proiecte) să poată identifica exact care sunt reprezentanții lor în această construcție guvernamentală.

În momentul de față (de aproape un an de zile, de când e guvernul ăsta), niciun partid n-are nicio răspundere. Deși au votat guvernul – și PSD-ul, și PNL-ul. Dacă-i întrebi: «Nu, noi n-avem nicio treabă, noi suntem nevinovați!» Deși au oameni în Guvern, în instituțiile și în structurile subordonate Guvernului, beneficiază de toate lucrurile care decurg din această situație, dar ei tot spun că sunt în opoziție – ceea ce este inadmisibil!

Noi trebuie să avem un guvern politic, ca cetățenii să poată identifica exact care sunt reprezentanții lor, pe ce proiecte și programe vin la guvernare și care anume din sarcini sunt îndeplinite. Lucrul acesta trebuie clarificat. Sigur că, probabil, n-o să fie niciun partid care să aibă o majoritate, astfel încât să își poată asuma singur guvernarea (și, categoric, din acest punct de vedere, rolul președintelui va fi foarte important, pentru că va trebui să găsească o soluție, în urma negocierilor cu partidele), dar, dincolo de toate aceste aspecte, un guvern politic mi se pare absolut necesar pentru perioada viitoare”, ne-a spus președintele Alianței Noastre.

Nu în ultimul rând, Marian Munteanu a evitat să se pronunțe în legătură cu ipotezele lansate, tot joi, de către fostul premier Adrian Năstase, apreciind că „PSD-ul este ultimul partid care ar mai trebui să comenteze, după câte erori a comis în lungul interval în care a fost, repetat, la guvernare”.

„Deci opiniile acestor partide să știți că pe mine nu mă mai preocupă absolut deloc. Noi, Alianța Noastră, tocmai asta încercăm: să oferim cetățenilor o nouă abordare, diferită de cea a partidelor care au dominat România timp de 25 de ani. Ei comentează, sigur, că trebuie să comenteze, să zică ceva, doar-doar o să-i mai păcălească pe oameni la alegerile care vin”, a mai spus Marian Munteanu pentru PSnews.ro.

" "

1 comentariu la “Munteanu, exasperat de tehnocrați: Te apucă durerea de cap! EXCLUSIV

  1. alt caltzau de doi bani… pai, guvernul lui ciolos e singurul care misca ceva. toti astialalti de au fost pana acum la gvernare sau au mancat bureti public, acu latra…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *