După săptămâni de negocieri, parlamentul Muntenegrului a numit marţi un nou guvern, o coaliţie de partide pro-europene şi pro-sârbe, care se aşteaptă să conducă mica ţară balcanică în încercarea sa de a adera la Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Noul guvern, condus de economistul Milojko Spajic de la mişcarea Europa Acum! (PES), va avea 18 ministere şi cinci viceprim-miniştri. Cabinetul va include democraţii de centru-dreapta pro-europeni (Partidul Democrat al Socialiştilor – PDS n.r.), Partidul Popular Socialist pro-sârb şi cinci partide ale minorităţii albaneze.
„Cele patru priorităţi principale de politică externă sunt apartenenţa deplină (…) la UE, apartenenţa activă şi credibilă la NATO, îmbunătăţirea relaţiilor bune cu vecinii şi întărirea rolului ţării în organizaţiile multilaterale”, a declarat Spajic deputaţilor.
El a spus că politicile economice ar urma să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei Muntenegrului de doar 620.000 de locuitori şi să includă reforme care să permită mai multe venituri fiscale, investiţii, un climat de afaceri şi justiţie mai bune.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News