Muraru: Deşi are cadru legal pentru înfiinţarea a 8 centre pentru tratarea dependenţei de droguri, Rafila lâncenzeşte 

Sursa foto: Alexandru Muraru

Deputatul PNL Alexandru Muraru a adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii, cerând explicaţii cu privire la întârzierea implementării Legii 234/2024, care prevede înfiinţarea a opt centre regionale pentru tratarea dependenţei de droguri. El arată că, la patru luni de la adoptarea legii, deşi consumul de droguri printre tineri a ajuns la un nivel alarmant, niciun pas concret nu a fost făcut de ministrul Rafila pentru aplicarea acestei legi.

”Este inacceptabil ca, de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii 234 pe 22 iulie 2024, Ministerul Sănătăţii să nu fi realizat nici măcar primul pas pentru înfiinţarea acestor centre. România se confruntă cu o adevărată criză a consumului de droguri în rândul tinerilor, în timp ce ministrul Rafila a preferat să paseze problema, formând un grup de lucru care lucrează fără rezultat de şapte luni. Dacă în alte ţări se acţionează rapid şi eficient, la noi, lucrurile stagnează în mod iresponsabil”, a declarat Alexandru Muraru.

Potrivit liberalului, studiile recente arată că România are una dintre cele mai grave creşteri ale consumului de droguri sintetice şi psihoactive în rândul tinerilor.

”Vârsta de debut a scăzut la 10-11 ani, iar dependenţa de substanţe este o problemă majoră în şcoli. Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii nu a pus în aplicare prevederile legale menite să rezolve această criză”, mai arată Muraru.

„Legea 234/2024 obligă Ministerul Sănătăţii să înfiinţeze centre regionale de tratament pentru dependenţi în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, dar până acum nu s-a făcut absolut nimic. În schimb, s-a dovedit că se pot face lucruri rapide şi eficiente. Reamenajarea centrului Voila, singurul centru dedicat copiilor dependenţi, a fost realizată într-o lună, exclusiv din fonduri private. Dacă se poate face din donaţii, de ce Ministerul, cu bugetul său, nu face nimic?” a spus Alexandru Muraru.

Deputatul PNL cere măsuri urgente: aplicarea imediată a Legii 234/2024, prin începerea construcţiei şi dotării celor opt centre regionale de tratare a dependenţei de droguri, deblocarea fondurilor şi posturilor necesare pentru angajarea de specialişti în tratarea adicţiilor, aşa cum este cerut de centrele deja existente, preluarea şi implementarea modelelor de succes din alte ţări europene, cum este cel din Portugalia, unde s-au obţinut rezultate notabile în reducerea consumului de droguri printr-un acces facil la tratament.

”Este o ruşine naţională să vedem cum un ministru tratează cu atâta lejeritate o problemă atât de gravă. În condiţiile în care reabilitarea unui singur centru, precum Voila, a costat doar 150.000 de euro din donaţii, este inacceptabil ca Ministerul să nu fi realizat nimic. Cu resursele disponibile, se poate, dar ceea ce lipseşte este voinţa politică şi profesionalismul la vârful Ministerului Sănătăţii,” a concluzionat Alexandru Muraru.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: