Mureş: Fermierii cer stoparea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriul României

Sursa foto: X

Reprezentanţi ai fermierilor din judeţul Mureş au solicitat luni, într-o întrevedere cu prefectul Ciprian Dobre, stoparea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriul României, ei susţinând că peste jumătate din cantitatea intrată în ţara noastră din Ucraina ar fi vândută pe piaţa internă înainte de a ajunge în Portul Constanţa.

În plus, fermierii mureşeni sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, de preţurile pentru poliţele de răspundere civilă auto, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie, inclusiv cele privind plata CASS pentru salariaţii din domeniul agricol.

După întâlnirea cu prefectul, reprezentanţii fermierilor au afirmat că discuţiile nu au avut niciun rezultat concret, fără a oferi însă alte detalii presei.

„Am terminat prima rundă de discuţii cu fermierii. Am avut invitaţi, să zic aşa, un grup de aproximativ 11 fermieri care, evident, nu îşi asumă protestul care are loc acum în centrul municipiului Târgu Mureş (la care participă simpatizanţi AUR şi un deputat USR n.red.) şi am discutat, în primul rând, despre chestiunile generale care au atras nemulţumirea fermierilor. Am discutat despre revendicările pe care aceştia le au şi începând cu ora 13,00 le vor discuta la Guvern. De asemenea, în ceea ce ne priveşte, ne manifestăm toată disponibilitatea pentru dialog şi pentru înţelegerea problemelor pe care fermierii din România, respectiv din judeţul Mureş, le au şi vom continua pe parcursul zilei de astăzi să avem întâlniri cu absolut toţi cei care doresc să discute cu noi, cu Instituţia Prefectului, cu prefectul judeţului Mureş, cu cel care vorbeşte şi azi, şi mâine şi când doresc ei”, a declarat prefectul Ciprian Dobre, la finalul discuţiilor.

El a subliniat că Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş manifestă o disponibilitate totală şi deschidere la dialog.

„Acum nu s-a venit cu nişte solicitări care să fie de competenţa Instituţiei Prefectului. S-a vorbit în general şi până la urmă chestiunile pe care le ştim din toate mediile publice, şi anume faptul că importul şi acel culoar al cerealelor care circulă din Ucraina spre diferite destinaţii creează probleme în mediul în care dumnealor îşi desfăşoară activitatea (…) Mesajul meu este un îndemn la echilibru, întotdeauna va fi îndemnul meu la echilibru”, a precizat Ciprian Dobre.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc, luni dimineaţă, la Târgu Mureş, la care au participat mai multe asociaţii de producători agricoli şi de crescători de animale, fermierii au discutat despre formele de protest la care ar putea să recurgă în zilele următoare.

Aceştia au fost nemulţumiţi de faptul că au primit autorizaţie pentru a organiza un protest în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş doar pedestru, fără utilaje, tractoare sau autocamioane, iar din acest motiv au anulat mitingul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: