Murphy (OSCE): Vom face propriile evaluări privind reflectarea campaniei în media și în online

Sursa foto: Captura Video/ Youtube - Department of Housing, Local Government & Heritage

Șeful de misiune al OSCE în România, Eoghan Murphy, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa lui va face ‘propriile evaluări privind reflectarea în media și în online’ a campaniei pentru alegerile prezidențiale din mai.

‘Observatorii se vor întâlni cu toate părțile implicate și vom face propriile evaluări privind reflectarea în media și în online. Potrivit acestor observații și ale părților interesate, ale partidelor politice și ale altor părți politice, vom avea propria evaluare’, a spus acesta.

În cazul unui al doilea tur, a arătat acesta, echipa OSCE va monitoriza și acest proces electoral.

‘Suntem aici să observăm alegerile și nu să facem comentarii privind anterioarele alegeri, pe care nu le-am observat’, a comentat Murphy.

Mai mult, șeful misiunii a spus că există specialiști observatori care se ocupă de modul în care se desfășoară campania electorală online, existând ‘îngrijorări’ cu privire la dezinformare și manipulare în aceste media.

‘Suntem la curent cu ce s-a întâmplat la alegerile (prezidențiale – n.r.) anterioare. Am urmărit situația, chiar dacă nu am fost observatori atunci. La modul general pot spune că am avut îngrijorări privind dezinformarea sau manipularea, în special în mediul online. Am avut aceste îngrijorări în multe din statele OSCE, la recentele alegeri de acolo. Face parte tot mai predominantă din activitatea noastră, așa că evaluăm noile legi și impactul punerii lor în aplicare și lărgim cadrul activității noastre’, a arătat oficialul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: