Skip to content
Politică

Muza și coșmarul lui Traian Băsescu, braț la braț

Telenovela Partidului Mișcarea Populară pare să fi ajuns în punctul culminant. În acest moment cele două tabere prezidențiale ale președintelui Băsescu, fundația și partidul, și-au dat mâna pentru un proiect „nobil”.

Cristian Diaconescu, probabil după ce a fost tras de urechi și pus la colț pentru că și-a permis să candideze independent, ca un copil spășit a venit la braț cu mândra candidată a PMP, Elena Udrea, să își anunțe retragerea din cursa prezidențială. Cuprins de rușinea momentului, Diaconescu a stat mai mult cu capul în pământ, sperând să se termine mai repede tristul eveniment pentru el.

Ceea ce putem observa în acest moment este că două elemente care i-au marcat lui Traian Băsescu mandatul de președinte și-au dat mâna pentru un proiect politic de viitor, acela de continuare a regimului Băsescu. Celebrul 322, reprezentat de Diaconescu, a ajuns în acest moment să devină partenerul politic al muzei politice a președintelui, Elena Udrea.

O situație de-a dreptul ciudată, deoarece nimeni nu se aștepta ca reprezentantul celui mai mare coșmar al lui Traian Băsescu să fie promotorul campaniei muzei acestuia.

Încă o dată s-a văzut influența pe care Elena Udrea o are atât în PMP, cât și în Fundația lui Traian Băsescu. Presiunea exercitată de aceasta și de către cei din jurul său, având-o la fileu pe fosta jucătoare Ruxandra Dragomir, a propulsat-o pe Elena Udrea în postura de candidat la prezidențiale în detrimentul lui  Diaconescu. În același timp, nu putem să nu observăm cum politicienii din când în când au pierderi bruște de memorie. Udrea a ajuns candidat promovând ideea că Diaconescu face parte din 322-ul magic care a votat prima suspendare a lui Traian Băsescu, iar acum defilează alături de el..

Prezidențiabila PMP l-a măscărit pe Diaconescu timp de câteva zile și l-a denigrat, până în momentul în care acesta a cedat și a plecat din partid. Acum, la nici câteva zile distanță de la acel minunat eveniment, Diaconescu revine la „casa părintească”, plin de căință, pentru a o susține pe cea care l-a umilit în fața României.

Modul în care alege Cristian Diaconescu să își încheie cariera politică este unul de-a dreptul rușinos pentru el. Speranța politică a regimului Năstase apune odată cu regimul Băsescu.

P.S. (News): Apropo de OUG referitor la traseism, mai țineți minte de la ce partid vine Diaconescu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *