Skip to content
Sănătate

N-am scăpat de pandemie! Rafila estimează o creștere a cazurilor de Covid în perioada următoare: Recomand purtarea măștii

Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii estimează o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID în perioada urmatoare. „Am făcut apel public să utilizăm masca în spaţiile închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun este esenţială”, a declarat Alexandru Rafila.

Austria este prima ţară din Uniunea Europeană care reintroduce restricţiile anti-COVID. Astfel, măştile FFP2 vor fi din nou obligatorii în interior.

Decizia vine pe fondul creşterii numărului de cazuri noi, în timp ce ministrul Sănătăţii de la Viena recunoaşte că relaxarea restricţiilor a venit prea devreme.

Şi Statele Unite trebuie să se aștepte la creșterea numărului de îmbolnăviri, va fi un nou val de COVID, avertizează doctorul Anthony Fauci, coordonatorul programului federal de combatere a bolilor infecțioase din America.

În timp ce Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că suntem departe de sfârșitul pandemiei, judecând după tendință de creștere a numărului cazurilor din ultima perioadă.

Alexandru Rafila susţine că s-a trecut la o relaxare bruscă

„Am făcut apel încă de acum două-trei săptămâni la o relaxare etapizată, care nu a fost posibilă. Decizia politică a fost diferită şi s-a trecut la o relaxare bruscă. Am făcut apel public să utilizăm masca în spaţiile închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun este esenţială. În mod evident, în România cifrele s-au stabilizat. Eu intuiesc o uşoară creştere a numărului de cazuri . Vedem ce se întâmplă în alte ţări, aşa că recomandarea rămâne valabilă”, a afrimat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății spune că un eventual val șase de COVID poate fi luat în calcul din această toamnă şi ar presupune o altă tulpină care să se transmită susținut în comunitate.

„Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțin în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă.

Dar nu putem discuta de un val șase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val șase. 

Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila, la rfi.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *