Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a 4 voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte, transmite sâmbătă DPA.
Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării „Mars Dune Alpha”, ce se va desfăşura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.
Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News