Fostul premier, Adrian Năstase, a declarat, marți-seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu a constatat nicio diferență ideologică, în prezenta campania electorală, pentru alegerile prezidențiale, despre care afirmă că ”va fi urâtă, cu o puternică amprentă negativă”.
Fostul premier, Adrian Năstase, a declarat, marți-seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu a constatat nicio diferență ideologică, în prezenta campania electorală, pentru alegerile prezidențiale, despre care afirmă că ”va fi urâtă, cu o puternică amprentă negativă”.
”Campania va fi urâtă, lucrul acesta se vede deja, neideologică, nu am vazut absolut nimic ideologic, diferențe din punctul acesta de vedere. Candidații ar trebui să vină ca niște vectori, purtând anumite ideologii sau prezentând strategii care să își tragă rădăcina dintr-un anumit rezervor ideologic. Întreaga societate românească s-a desideologizat, ceea ce mi se pare extrem de grav (…) Sistemul politic înseamnă tocmai această construcție temeinică a partidelor, care își validează sau își pierde valoarea importantă. Ceea ce vom vedea, în perioada următoare, va fi, în general, o campanie cu o puternică amprentă negativă, ”dat la picioare”, cum se spune.
Nu cred că ne va ajuta pentru următorul mandat. În 2004, arătam într-un interviu pentru Ziarul Financiar, un portret-robot pentru cum ar trebui să fie un președinte, probabil că unii vor supune că încercam să dau o imagine despre mine, atunci, poate că era adevărat, dar era o formulă ideală, pe care încercam să o prezint. Un președinte trebuie să aibă capacitatea de a privi peste dealuri.
Trebuie să aibă o privire strategică, capabil de viziune, să inspire încredere, nu întotdeuna el poate să explice, fiecărui alegător, cetățean, ce are de gând să facă, dar, inspirând încredere, cei care aleg vor spune: am încredere în omul ăsta, tipul ăsta merită să fie urmat, pentru că mă duce într-o direcție bună. Nu trebuie să fie pro-rus, pro-francez,pro-american, trebuie să fie pro-român”, a declarat Adrian Năstase.
În acest sens, fostul premier a explicat actualul context geostrategic, în care se află România, va schimba lucrurile.
”Mediul geostrategic în care ne aflăm, faptul că România se află foarte aproape într-o zonă de conflict, va schimba lucrurile, în sensul în care suntem un fel de platformă în acest moment, un portavion într-o zonă în care nu știu câtă libertata de mișcare vom avea”.