Skip to content
Politică

Naționalizarea gândită de Șerban Nicolae riscă să arunce în aer economia

telegrafonline.ro

Naționalizarea gândită de către senatorul PSD Șerban Nicolae (președintele Comisiei juridice din camera parlamentară superioară) riscă să arunce în aer economia.

Ideea a fost exprimată de către jurnalistul Cristian Hoștiuc (directorul editorial al Ziarului Financiar), într-un articol publicat marți pe site-ul ZF.ro.

Amintim că, dacă inițiativa lui Nicolae va deveni lege, titlurile de despăgubire şi acţiunile Fondului Proprietatea obţinute prin infracţiuni vor reintra în proprietatea statului, indiferent de deţinătorul actual.

În acest context, potrivit lui Hoștiuc, cumpăratorii de bună-credinţă vor fi nevoiți să se îndrepte către persoanele care au săvârşit infracţiunile, iar acest lucru „va arunca în aer bursa şi Fondul Proprietatea”.

„Mulţi oameni de afaceri au obţinut despăgubiri prin supraevaluarea titlurilor. Ei au primit în schimb acţiuni la Fondul Proprietatea pe care le-au vândut fie pe piaţa gri, fie când s-a listat la bursă.

Unul dintre principalii cumpăratorii a fost fondul american Elliot. În prezent, o bună parte din acţiunile Elliot sunt sub forma GDR-urilor (certificate de depozit globale) tranzacţionate la Londra”, detaliază ziaristul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *