NATO avertizează Rusia, după ce atacurile sale în Ucraina ar fi afectat Polonia: „Acte iresponsabile şi periculoase”

Sursă foto: NATO

NATO a transmis că nu deţine informaţii care să indice că obiectul care a intrat luni în spaţiul aerian al Poloniei face parte dintr-un atac intenţionat al Rusiei, dar a avertizat guvernul de la Moscova că aceste acte sunt „iresponsabile şi potenţial periculoase”.

„Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a declarat pentru EFE purtătoarea de cuvânt a Alianţei Atlantice, Farah Dakhlallah, potrivit Agerpres.

Polonia a anunţat luni că un obiect, probabil o dronă, a intrat în spaţiul său aerian la începutul zilei, în timpul atacurilor masive ale Rusiei împotriva Ucrainei, a amintit purtătoarea de cuvânt al NATO, care „a condamnat ferm aceste atacuri în curs împotriva civililor şi infrastructurii civile ucrainene”.

Deşi nu a putut verifica dacă obiectul care pătruns luni în spaţiul aerian polonez era de provenienţă rusă, Dakhlallah a amintit că fragmente de drone şi rachete ruseşti au fost găsite în mai multe rânduri pe teritoriul aliat, de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.

Dakhlallah a adăugat că NATO şi-a sporit „în mod semnificativ” prezenţa pe flancul său estic, inclusiv în Polonia, ca răspuns la războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Peste 70 de poliţişti şi rezervişti căutau luni în Tyszowce (estul Poloniei) rămăşiţele unui obiect neidentificat care a intrat în spaţiul aerian polonez în cursul dimineţii şi despre care se credea că ar putea fi o dronă lansată din Rusia.

Operaţiunea de căutare, la care au luat parte mai multe elicoptere, a fost lansată la scurt timp după ora locală 6:45 (4:45 GMT) când, dinspre est, un obiect a pătruns aproximativ 25 de kilometri în spaţiul aerian polonez şi a dispărut de pe radar. Potrivit dpa, luni după-amiază forţele armate poloneze nu aveau încă idee dacă obiectul s-a prăbuşit sau şi-a continuat survolul şi a revenit în Ucraina.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: