Aproximativ 600 de militari britanici vor acţiona în Kosovo pentru a întări prezenţa NATO în această fostă provincie sârbă, unde a avut loc un atac armat puternic la 24 septembrie, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al Alianţei, potrivit AFP.
„Marea Britanie va detaşa aproximativ 200 de soldaţi din Batalionul 1, Regimentul Regal Prinţesa de Wales, care se vor alătura altor 400 de soldaţi britanici aflaţi deja în Kosovo pentru exerciţii. Vor urma şi alte întăriri din alte ţări ale Alianţei”, a declarat Dylan White, purtătorul de cuvânt al NATO.
Cei 200 de noi soldaţi, care se adaugă celor 400 deja prezenţi pentru exerciţii, provin dintr-o forţă de rezervă pusă la dispoziţie în weekend de armata britanică pentru KFOR, forţa desfăşurată de NATO în Kosovo, pentru a face faţă reapariţiei tensiunilor în regiune. KFOR, care este prezentă în ţară încă din timpul războiului din 1998-1999, rămâne principala entitate responsabilă de securitatea ţării, cu 4.500 de soldaţi din 27 de ţări.
Un poliţist kosovar albanez a fost ucis duminică
„Această decizie vine ca urmare a atacului violent împotriva poliţiei kosovare din 24 septembrie şi a tensiunilor în creştere în regiune”, a adăugat el, fără a se referi în mod explicit la declaraţiile americanilor, care au avertizat vineri cu privire la o desfăşurare militară sârbă la frontiera kosovară.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News