Skip to content
Externe

NATO nu va intra în conflict cu Rusia, chiar dacă Zelenski o cere. Geoană: Avem o responsabilitate pentru milioanele de oameni care trăiesc în țările NATO

nato.int

Joi, 24 martie, Joe Biden vine în Europa, pentru a participa la Summitul NATO, în contextul conflictului din Ucraina. Cu doar câteva zile înainte de eveniment, Mircea Geoană a prefațat întâlnirea președintelui SUA cu liderii statelor aliate NATO.

Mircea Geoană a subliniat într-un interviu pentru Antena 3 importanța summitului de la Bruxelles.

Este un summit extraordinar şi cred că acest cuvânt reprezintă esența summitului de peste câteva zile. Este extraordinar pentru că este convocat peste rând, cel la rând este cel de la Madrid la sfârșit de iunie, este extraordinar prin circumstanțele prin care el se întâmplă.

Preşedintele Biden, liderul unei ţări mari, vine pentru a doua oară în Europa pentru a-şi întâlni aliații europeni. Nu am văzut America în 30 de ani atât de implicată, atât de intim implicată cu aliații săi europeni, cum văd acum, dar situaţia excepțională a necesitat măsuri excepționale”, a declarat Geoană.

Numărul 2 din NATO a explicat în ce manieră se acționează la nivelul alianței militare și cum vor proceda aliații mai departe, în contextul crizei din Ucraina.

Mircea Geoană a asigurat că NATO nu va intra în război cu Rusia, în ciuda solicitărilor lui Volodimir Zelenski.

Din estimările noastre, vom acționa pentru a sprijini Ucraina. Şi nu este o formă de a escalada războiul, ci este un drept consfințit în cartea ONU. Dreptul la autoapărare, iar noi îi ajutăm să îşi apere ţara

Nu intrăm în conflict cu Rusia, chiar dacă sunt apeluri. Avem o responsabilitate şi pentru ucraineni, dar avem o responsabilitate şi pentru milioanele de oameni care trăiesc în țările NATO. Deci, suntem atenți şi sunt convins că avem înțelegerea momentului excepțional pe care îl trăim. Trebuie să fim la înălţimea acestui moment istoric, dar avem şi suficient de multă ințelepciune şi experienţă, astfel încât să fim siguri că lucrurile nu escaladează”, a mai atenționat Geoană, conform b1.ro.

Mircea Geoană: „Deciziile NATO vor fi extrem de curajoase pe termen mai lung”

Oficialul NATO a avertizat că măsurile orientate împotriva Rusiei vor fi „extrem de curajoase”, iar România are un rol important în actualul context geostrategic.

Din punct de vedere strategic, deciziile vor fi extrem de curajoase pe termen mai lung. (…) România este punctul cel mai serios, ancora strategică cea mai fermă. Dar cred că interesul pe termen lung este să fim şi o punte pentru a face business, pentru a face investiții şi a ne putea dezvolta.

Nivelul de influenţă strategică al României este mai sus decât oricând. Sunt mândru de cum au primit românii ucraineni acasă, iar impactul pe brandul de ţară este un lucru care mă face să fiu mândru atât ca lider NATO, dar şi ca român”, a mai transmis Mircea Geoană.

1 comentariu la “NATO nu va intra în conflict cu Rusia, chiar dacă Zelenski o cere. Geoană: Avem o responsabilitate pentru milioanele de oameni care trăiesc în țările NATO

  1. @ Cum acționează Mircea Geoană la NATO pentru desființarea producătorilor de armament, pentru ca evenimente precum cele din Ucraina să nu mai fie posibile, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *