Skip to content
Societate

Nava cu oi eşuată în Portul Midia nu prezintă niciun risc pentru sănătatea publică, anunță Orban

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că nava cu oi eşuată în Portul Midia nu prezintă „niciun fel de risc” pentru sănătatea publică, informează agerpres.

„Nu este vorba de oi, este vorba de vas. Există declanşată, de mai multe săptămâni, operaţiunea de dezeşuare, de ranfluare a navei. Această operaţiune trebuie să se desfăşoare. Există, de asemenea, contractate şi toate celelalte operaţiuni care trebuie efectuate – incinerare şi celelalte categorii de operaţii – şi se vor realiza. Permanent au existat toate entităţile – Direcţia Sanitar-Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică şi alte autorităţi ale statului – au monitorizat permanent şi au dat şi mesaje clare că nu există niciun fel de risc în privinţa aceasta”, a precizat Orban, prezent la un eveniment aniversar al Federaţiei Industriei Hoteliere din România, întrebat pe acest subiect.

Nava Queen Hind, încărcată cu circa 14.600 de oi, s-a răsturnat pe 24 noiembrie 2019, la plecarea din Portul Midia, scufundându-se parţial. Echipajul format din 22 de marinari sirieni a fost salvat, scoase vii de la bordul vaporului fiind, în zilele de după incident, şi câteva sute de oi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *