Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat, duminică, la Antena 3 CNN, cauzele care au dus la adoptarea măsurilor din Pachetul 1 sau „Ordonanța austerității”.
Pachetul intră în vigoare dacă moțiunea de cenzură depusă de AUR, care este supusă votului luni, este respinsă.
Potrivit ministrului Nazare, din cauza situației macroeconomice dificile, România s-a aflat, recent, cel mai aproape de downgrade, adică de pierderea calificativului de țară recomandat investițiilor.
În acest context, realizatorul Răzvan Dumitrescu l-a întrebat pe Nazare dacă responsabilii guvernamentali dacă a fost calculat impactul adoptării Pachetului 1 asupra nivelului de trai al românilor.
„Da, sigur, este un impact pe nivelul de trai, este un impact pe inflație și trebuie să o spunem foarte clar: acest pachet, în ciuda faptului că ne stabilizează economia și ne ferește de o situație catastrofală, în care ne pierdeam calificativul de investiții, are și efecte adverse. Va avea și efecte adverse, adică se va vedea în inflație.
Trebuie să spunem foarte clar acest lucru direct și onest, să le explicăm românilor că acesta este un cost pe care îl plătim pentru a evita un cost mult mai mare, enorm de mare, care ar fi însemnat degradarea (scăderea calificativului) României și de care am fost la acest moment extrem de aproape. Dar pericolul nu a trecut”, a spus ministrul Finanțelor.
Răzvan Dumitrescu: „Cât de aproape am fost?”
Alexandru Nazare: „Foarte aproape. În toată cariera mea și, mai ales, în perioadele în care am fost în Ministerul de Finanțe – și vă amintesc faptul că am fost acolo în timpul crizei, în 2009, am participat la toate consiliile europene în care se discuta criza europeană și mecanismul de stabilizare, la Bruxelles … Am fost în 2021, în timpul pandemiei. După pandemie, de fapt, stabilizarea de după pandemie…
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News