Skip to content
Politică

„Ne simţim aproape de această mare naţiune”. Ce spune Orban cu ocazia Zilei de Independenţă SUA

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, subliniind că românii şi americanii împărtăşesc aceleaşi idealuri.

Ne simţim aproape de această mare naţiune, atât prin istorie cât şi prin prezent, ca aliaţi importanţi în regiune şi în lume, împărtăşind aceleaşi idealuri de democraţie, libertate, respectarea drepturilor omului şi prosperitate economică. (…) Cele mai bune urări pentru prietenii noştri, La Mulţi Ani Statelor Unite ale Americii şi valorilor pe care le reprezintă în lume!„, a scris Orban pe contul său Facebook.

El a transmis un mesaj şi pentru cetăţenii americani de origine română.

Nu-i uităm nici pe numeroşii români care în ultimele două secole au ales să emigreze dincolo de Atlantic şi au dus în Statele Unite ceva din spiritul românesc. Suntem mândri de ei şi îndreptăm spre diaspora românească americană felicitări şi cele mai bune gânduri în această zi de sărbătoare”, se mai arată în mesaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *