Skip to content
Societate

Neamţ: Angajaţii de la Spitalul Judeţean, UPU, au virusat sistemul informatic uitându-se la filme pentru adulţi

Twitter

Calculatoarele Centrului de Primire Urgenţe Târgu Neamţ au fost virusate, iar problemele au apărut după ce ar fi fost accesate diverse siteuri de filme, inclusiv filme pentru adulţi, scrie mesagerulneamt.ro.

Maria Vrânceanu, membru în Consiliul de Administraţie al spitalului, a declarat, conform mesagerulneamt.ro, că pe data de 2 aprilie a mers împreună cu soţul ei la Centrul de Primire Urgenţe deoarece acesta avea o problemă de sănătate.

Ea a observat atunci că s-a blocat tot triajul şi s-a interesat care a fost cauza acestei probleme. “Am întrebat de unde provine problema şi, spre surprinderea mea, am aflat că în noaptea precedentă, s-a descoperit de către inginerul IT că respectivul calculator de la triaj se blocase din cauza unor viruşi. Viruşi care au apărut ca urmare a faptului că în noaptea precedentă s-a intrat pe site-uri cu filme şi lucruri pe care nu le pot spune aici. Ceea ce este anormal şi mi se pare de neacceptat. Nu vă mai spun că afară erau şi două ambulanţe cu pacienţi în ele, cu suspecţi Covid”, a povestit Maria Vrânceanu pentru Mesagerul.

De asemenea, directorul spitalului, Alexandru Patraşcu, a precizat că au fost accesate anumite site-uri cu filme care au dus la virusarea calculatorului. “Responsabilul de la serviciul care se ocupă de partea de IT a constatat că acel calculator de la triaj din CPU s-a blocat din cauză că au fost accesate anumite site-uri ce a dus la virusarea calculatorului. Noi am încercat să dăm posibilitatea angajaţilor CPU să-şi facă pregătirea profesională online, dar probabil s-au relaxat şi au accesat site-uri care nu ţin de partea medicală şi de fişa postului.

Au fost accesate site-uri cu filme. Acum accesul este restricţionat şi cei de la CPU au fost înştiinţaţi că pot accesa telefoanele personale de pe reţeaua WI-FI a spitalului. O să facem o anchetă internă”, a afirmat directorul unităţii medicale pentru Mesagerul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *