Pompierii ISU Neamţ au intervenit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ după ce personalul medical a anunţat că miroase a fum în secţia Chirurgie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat, joi, că pompierii au constatat că dintr-o ghenă în care erau ţevi se degajă fum din cauza unei ţigări nestinse ce a fost aruncată peste materiale combustibile.
„Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului în limitele găsite, dar şi pentru evacuarea fumului. Nu au fost victime„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Nu a fost necesară evacuarea personalului medical şi nici a pacienţilor, informează agerpres.ro.