Skip to content
Neamț Știri locale

Neamţ: Substanţă chimică neidentificată, găsită de pompieri într-un seif aflat într-o clădire dezafectată

news.ro

O substanţă chimică neidenficată a fost găsită de pompieri într-un seif aflat într-o clădire dezafectată din Piatra Neamţ, aceştia fiind solicitaţi să intervină chiar de proprietarul clădirii respective.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, pentru deblocarea unui seif ce conţinea o substanţă chimică neidentificată, iar cererea a fost făcută de proprietarul unei clădiri dezafectate din Piatra Neamţ, aflată din stada Migdalelor.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială complexă de intervenţie din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ şi o autospecială CBRN din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi.

“Pompierii au deschis seiful cu ajutorul echipamentelor speciale pentru descarcerare. În interiorul seifului a fost găsit un pachet ce conţinea o substanţă chimică solidă. Substanţa va fi preluată de un operator economic autorizat”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ.

La această misiune au participat reprezentanţii instituţiilor abilitate în gestionarea unor astfel de situaţii de urgenţă, a mai precizat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *