Skip to content
Politică

Necazurile audiovizualului: topul televiziunilor cel mai greu amendate de CNA

publika.md

Citiţi, în cele ce urmează, despre necazurile audiovizualului: mai precis, despre topul televiziunilor cel mai greu amendate de către CNA în anul care stă să se încheie.

Astfel, este vorba despre Antena 1 şi Kanal D, care se numără printre televiziunile care au primit cele mai mari amenzi de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2016, cu două sancţiuni, între care una maximă, ce au însumat 215.000 de lei, respectiv o sancţiune în valoare de 150.000 de lei, transmite News.ro.

Postul de televiziune Antena 1 a fost sancţionat de CNA în luna februarie cu o amendă de 200.000 de lei, întrucât, în lunile noiembrie şi decembrie 2015, publicitatea difuzată în intervalul orar 18.00 – 23.00, a depăşit de 233 de ori limita de 12 minute permise de Legea audiovizualului într-un interval de o oră. Depăşirile duratei orare a publicităţii însumate pentru acea perioadă au fost de 10 ore, 15 minute şi 9 secunde.

Antena 1 a mai primit o amendă în cuantum de 15.000 de lei în luna martie, pentru că în ediţiile emisiunii “Un show păcătos“ din perioada 21 septembrie -1 octombrie 2015 s-a încălcat, în mod repetat, articolul 40, alineatul 3 din Codul Audiovizualului care prevede că moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru ediţia din 13 octombrie 2015 a emisiunii ”Acces direct”, în care a fost difuzată o descriere a unei omucideri, ceea ce este interzis de articolul 17, alineatul 1 din Codul Audiovizualului.

Postul de televiziune Kanal D a fost amendat de CNA cu 150.000 de lei în luna ianuarie, întrucât informaţiile privind victimele decedate în incendiul din Clubul Colectiv, aduse la cunoştinţa publicului în ediţiile emisiunii ”WOWBiz” din 6, 9 şi 10 noiembrie 2015, nu au fost verificate, prezentate în mod corect, imparţial şi cu bună-credinţă. Consiliul a constatat, de asemenea, că informaţiile titrate pe ecran, precum şi unele susţineri nedovedite făcute în cadrul emisiunilor, au încălcat dispoziţiile legale ce obligă radiodifuzorii să asigure o informare corectă şi obiectivă a publicului, care să favorizeze libera formare a opiniilor telespectatorilor.

Realitatea TV a fost sancţionată de CNA cu trei amenzi de-a lungul anului 2016, în valoare de 30.000 de lei, 50.000 de lei şi 5.000 de lei. Prima sancţiune a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor referitoare la informarea obiectivă a publicului, precum şi a celor referitoare la respectarea demnităţii umane în emisiunea ”Breaking news” din 22 noiembrie 2015, în care au fost formulate acuzaţii nedovedite la adresa Colegiului Medicilor din România, precum şi a categoriei profesionale a medicilor, cu folosirea unor expresii jignitoare şi injurioase.

Celelalte două amenzi au fost aplicate pentru ediţii ale emisiunii ”Jocuri de putere” în care au fost încălcate dreptul la imagine şi demnitate al persoanei şi obligaţia de a asigurara informarea corectă şi obiectivă a publicului, respectiv pentru că au inclus informaţii şi imagini neverificate, de natură a aduce prejudicii de imagine unei persoane şi pentru nerespectarea principiul imparţialităţii, moderatorul îndemnând explicit telespectatorii să-şi acorde încrederea unui anumit candidat politic.

Postul de televiziune Pro TV a fost sancţionat de CNA cu amenzi de 50.000 de lei, 10.000 de lei, respectiv 20.000 de lei. Prima amendă a fost dată pentru ediţia emisiunii ”Vorbeşte lumea” difuzată în 4 noiembrie 2015, pentru că informaţiile prezentate nu au fost verificate şi difuzate în mod imparţial şi cu bună-credinţă, pentru a asigura o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor ce au avut loc în Clubul Colectiv. De asemenea, a fost folosit un limbaj injurios şi cu nuanţe violente la adresa autorităţilor, deşi prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Pro TV a fost amendat cu 10.000 de lei pentru o altă ediţie a emisiunii ”Vorbeşte lumea”, transmisă în intervalul orar 15.00 – 17.00, întrucât imaginile difuzate şi dialogul participanţilor au fost de natură să afecteze dezvoltarea morală a copiilor, în timp ce amenda de 20.000 de lei a fost acordată televiziunii deoarece, într-o ediţie a emisiunii ”La Măruţă” un invitat a folosit un limbaj jignitor la adresa altuia, fără ca moderatorul să intervină.

Televiziunea B1 TV a fost amendată de CNA de patru ori de-a lungul anului 2016. Prima sancţiune a fost de 10.000 de lei, pentru două ediţii ale emisiunii ”Lumea lui Banciu” în care realizatorul a folosit, repetat, un limbaj injurios la adresa unor categorii de persoane (preoţi şi machedoni), dar şi pentru o ediţie a emisiunii ”Dosar de politician”, în care telespectatorii au fost informaţi incomplet despre un proiect legislativ privindu-i pe medicii veterinari.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a mai sancţionat postul B1 TV cu o amendă de 50.000 lei, deoarece afirmaţiile şi comentariile făcute în mod repetat de realizator în cadrul unor ediţii ale emisiunii ”Lumea lui Banciu” au încălcat prevederile legislaţiei audiovizuale care interzic manifestările cu caracter xenofob.

Postul B1 TV a mai fost amendat cu 7.500 de lei pentru emisiunea ”Ştiri” difuzată în 19 mai, în care au fost aduse acuzaţii unor persoane, fără a fi prezentate dovezi sau punctul de vedere al acestora, şi cu 5.000 de lei, pentru emisiunea ”Xpress” din 31 ianuarie 2016. În acea ediţie au fost formulate acuzaţii la adresa unei instituţii, fără a fi prezentat şi punctul de vedere al acesteia, astfel încât publicul să poată aprecia cât de jusitificate sunt acuzaţiile şi să îşi poată forma în mod liber opinia.

Televiziunea România TV a primit patru amenzi de la CNA în anul 2016, însumând 50.000 de lei. Prima amendă, în cuantum de 10.000 de lei, a fost dată pentru o ediţie a emisiunii ”România la raport” în care au fost aduse acuzaţii nedovedite unor membri ai unui cult religios şi au fost făcute afirmaţii cu caracter discriminatoriu pe considerente de religie, fapte ce contravin prevederilor articolelor 40 şi 47 din Codul audiovizualului. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că, în cadrul unor ediţii ale emisiunilor ”Breaking News” şi ”Ştirile România TV” au fost transmise materiale referitoare la funeraliile unor victime decedate în urma incediului din clubul Colectiv, fără acordul familiei pentru difuzarea unor astfel de imagini şi fără a asigura respectarea intimităţii persoanei aflate într-un moment dificil.

A doua amendă primită de România TV, în cuantum de 25.000 de lei, a fost aplicată pentru emisiuni în care s-a vorbit despre Casa Regală, fără a fi asigurată informarea corectă a publicului şi în care au fost făcute acuzaţii nedovedite şi fără punctul de vedere al persoanelor vizate, iar moderatorul nu a solicitat ferm interlocutorilor să indice, cel puţin, probele care le susţin. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că în două emisiuni s-a vorbit despre copreşedintele PNL fără a fi asigurată o distincţie clară între fapte şi opinii, iar titlurile şi textele afişate pe ecran nu au reflectat cât mai fidel esenţa datelor prezentate.

Televiziunea România TV a mai fost amendată cu 5.000 lei, deoarece, într-o ediţie a emisiunii ”Ediţie de seară”, moderatorul şi unii dintre invitaţi au dezbătut o serie de afirmaţii acuzatoare la adresa unei persoane, fără a-i solicita acesteia punctul de vedere, şi cu 10.000 de lei, pentru că în mai multe emisiuni de dezbatere şi ştiri, din perioada 18-30 septembrie 2016, s-au încălcat obligaţiile privind informarea corectă a publicului, făcându-se acuzaţii nedovedite şi fără punctul de vedere al persoanelor vizate. Sancţiunea fost aplicată şi pentru încălcarea prevederilor legale care impun radiodifuzorilor ca titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate.

Televiziunea Antena 3 a fost sancţionată de CNA cu două amenzi în anul 2016, în cuantum de 30.000 de lei, respectiv 20.000 de lei. Prima sancţiune a fost dată deoarece în emisiunea “Sinteza zilei” din 18 februarie şi în cele informative din 19 februarie au fost difuzate declaraţii preluate dintr-un interviu din 2014, fără a se specifica clar acest lucru, neasigurându-se, astfel, informarea obiectivă a publicului şi nefiind favorizată libera formare a opiniilor. Sancţiunea a fost aplicată şi pentru că în emisiunile informative din 23 februarie  a fost menţionat numele unui minor, în circumstanţe care nu justificau acest lucru.

Cea de-a doua amendă a fost aplicată televiziunii Antena 3 pentru că, într-o ediţie a emisiunii ”Punctul de întâlnire” au fost formulate acuzaţii la adresa unei persoane, fără a se solicita punctul de vedere al acesteia, conform principiului „audiatur et altera pars”. De asemenea, în aceeaşi emisiune, moderatorul şi invitaţii au folosit limbaj injurios.

Postul de televiziune Antena Stars a fost amendat de CNA de două ori, cu 10.000 de lei, respectiv 30.000 de lei. Prima sancţiune a fost dată pentru o ediţie a emisiunii ”Star Matinal” în care prezentarea produselor unui sponsor al emisiunii a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legislaţiei audiovizuale, iar ce-a de-a doua amendă a fost dată pentru mai multe emisiuni în care au fost dezbătute subiecte despre viaţa privată a unor persoane, fără acordul acestora.

De asemenea, cea de-a doua amendă pentru Antena Stars a fost dată pentru emisiuni în care au fost făcute comentarii jignitoare la adresa unei persoane şi au fost difuzate informaţii personale despre aceasta, fiindu-i încălcat dreptul la imagine, dar şi pentru că într-o altă emisiune moderatoarea nu a împiedicat invitaţii să folosească un limbaj licenţios. Într-o altă emisiune au fost difuzate declaraţii ale unor minore referitoare la probleme intime de familie, ceea ce încalcă art. 10 din Codul audiovizualului.

Între ale televiziuni sancţionate cu amenzi de CNA în anul 2016 se numără, Tele M din Iaşi, cu 15.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, Bucovina TV, cu 10.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, TV Buzău, cu două amenzi în cuantum de 5.000 de lei, MDI TV Târgovişte, cu 10.000 de lei, RTT, cu 5.000 de lei, Taraf TV, cu 10.000 de lei, eSTRADA TV, cu 10.000 de lei, şi Media TV din Medgidia, cu 5.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *