Skip to content
Puterea Știrilor Video

Necunoscuta care ar putea răsturna toate sondajele pentru Primăria Capitalei. Remus Ștefureac (INSCOP): Ei pot veni oricând cu o personalitate care să fie performantă în alegeri

psnews.ro

Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, a comentat rezultatele sondajului prezentat de Nicușor Dan, aspirantul pentru fotoliul de primar al Capitalei.

Amintim că Nicușor Dan a prezentat, duminică, un sondaj pe care l-a comandat și plătit el, care indica faptul că în opțiunea alegătorilor este mai sus ca procente, în postura de candidat independent susținut de Alianța USR-PLUS, comparativ cu Vlad Voiculescu, propus de PLUS. În ipoteza în care Alianța USR-PLUS ar candida cu Vlad Voiculescu, iar PNL cu Rareș Bogdan, Gabriela Firea câștigă cu 10% diferență: 35% față de 25%, respectiv 24% – arată sondajul prezentat de Nicușor Dan.

DETALII AICI: Nicușor Dan e pe primul loc în sondajul comandat de el: ”Bucureștenii vor un candidat unic al opoziției. Pe mine mă văd ca cel mai bine plasat”

Sociologul atrage atenția, însă, că sondajul dat publicității de Nicușor Dan „are la bază o mare necunoscută”: candidatul PNL la Primăria Bucureștiului.

Totodată, Ștefureac atrage atenția că revenirea la varianta alegerii primarilor în două tururi ar putea schimba șansele candidaților partidelor. „În mod cert alegerile în două tururi ar avantaja partidele de dreapta, iar cel mai dezavantajat partid într-un asemenea scenariu ar fi PSD”, spune Ștefureac.

„Nicușor Dan este un personaj foarte cunoscut în acest moment, prin urmare, cetățenii care nu doresc să voteze cu primarul în funcție, se îndreaptă către personajul cel mai cunoscut al Opoziției. Vlad Voiculescu este candidatul cu o notorietate semnificativ mai mică, prin urmare și performanța sa electorală în acest moment nu poate fi una mai redusă, cel puțin în evaluările sondajelor de opinie. De aici vedeți și acest joc între USR și PLUS (…).

În cazul PNL, aici e o mare necunoscută. Sondajul lui Nicușor Dan are la bază o mare necunoscută. Noi nu cunoaștem deocamdată candidatul PNL. Nu există un candidat clar, asumat și sprijinit de PNL și președintele Klaus Iohannis (…). PNL este un partid mare și sunt convins că poate să vină cu o personalitate care să fie performantă în alegeri. Este adevărat că o parte din cetățeni și-ar dori un candidat unic al dreptei. Deocamdată nu știm dacă vor fi alegeri într-un singur tur sau în două tururi.

În mod cert alegerile în două tururi ar avantaja partidele de dreapta. Cred că ar avantaja și PNL, chiar dacă partidul are o zestre de primari importantă pe care, în cazul alegerilor cu un singur tur, și-ar conserva-o mai ușor, dar cu alegeri în două tururi și-ar putea-o mări. Cel mai dezavantajat partid într-un asemenea scenariu ar fi PSD. La fel de avantajat ar putea fi și USR, care de la un partid fără primari ar putea să câștige într-o serie de orașe”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, la Puterea Știrilor.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *