Skip to content
Politică

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit a venit la București. Se va întâlni cu Iohannis şi cu Dăncilă

Sursa foto: News.ro

Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru negocierile privind Brexit, Michel Barnier, se află, astăzi, într-o vizită oficială la Bucureşti, în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi premierul Viorica Dăncilă.

Pe parcursul vizitei sale, înaltul oficial european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul-delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, scrie news.ro.

De asemenea, negociatorul-şef al Comisiei Europene va purta discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor şi cu cei ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, infomează Comisia Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *