Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, poartă negocieri foarte dure pentru asigurarea finanțării principalelor sale proiecte de investiții, retehnologizarea unității 1 și construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei.
Într-un document analizat de Profit.ro, compania semnalează „atitudinea inflexibilă” a băncilor de stat EximUS și Export Development Canada (EDC), privind negocierile pentru finanțarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Cele două agenții de credit de export impun numeroase prevederi obligatorii în cadrul contractelor de finanțare.
Potrivit documentului, negocierile au început în decembrie 2024 și au fost reluate în noiembrie 2025, după semnarea contractului cu un sindicat bancar condus de JPMorgan Chase, pentru alinierea condițiilor de finanțare la standardele stabilite în acel acord și la obligațiile asumate de Nuclearelectrica.
În septembrie anul trecut, SNN a anunțat semnarea a două contracte de credit cu sindicate bancare conduse de subsidiara germană a JPMorgan, în valoare totală de 620 de milioane de euro, fondurile fiind destinate retehnologizării și extinderii centralei nucleare de la Cernavodă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









