Negocierile privind ostaticii israelieni sunt suspendate până după atacul Iranului şi înlocuirea liderului Hamas

Sursa foto: AFP

Negocierile dintre Israel şi Hamas pentru un acord de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor sunt suspendate şi nu vor fi reluate decât după ce Iranul va lansa represaliile promise împotriva Israelului pentru asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh, la Teheran, şi până ce gruparea teroristă va alege un înlocuitor pentru şeful său politic, au declarat pentru The Times of Israel doi oficiali familiarizaţi cu această subiect, transmite News.ro.

Răspunsul iranian ar putea sosi chiar luni seară, în timp ce Hamas ar putea să anunţe un nou lider în zilele următoare, mai spun cele două surse.

Mediatorii qatarioţi, egipteni şi americani vor relua apoi eforturile de negociere a unui acord, dar consideră că acest lucru va fi mult mai dificil după asasinarea lui Haniyeh, au mai afirmat sursele, care au adăugat că Hamas nu a arătat niciun interes în reluarea discuţiilor înainte de a se decide asupra unui înlocuitor pentru Haniyeh.

O echipă israeliană de negociere s-a aflat la Cairo în weekend, dar în mare parte pentru discuţii bilaterale cu Egiptul cu privire la desfăşurarea IDF pe coridorul Philadelphi şi la punctul de trecere Rafah, a declarat unul dintre oficiali, care a menționat că Hamas nu a luat parte din aceste discuţii, nici măcar indirect, şi că nu a fost înregistrat niciun progres.

Nici Qataruş nu a avut niciun reprezentant la reuniunea de sâmbătă, deoarece aceasta nua fost axată pe dosarul ostaticilor, au mai spus oficialii citaţi de The Times of Israel.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: