Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, pentru a identifica modalități de accesare și utilizare mai eficientă a fondurilor europene în sprijinul copiilor, tinerilor și persoanelor vârstnice din România, potrivit unui mesaj transmis, sâmbătă, pe Facebook.
Discuția a avut loc în cadrul consultărilor privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene (MFF 2028–2034), desfășurate de Victor Negrescu.
Negrescu a precizat că discuțiile au vizat mai multe priorități, printre care implementarea Garanției pentru copii, astfel încât „niciun copil să nu fie lăsat în urmă”, dezvoltarea de programe concrete pentru tinerii NEETs (care nu lucrează și nu urmează o formă de educație), adaptarea pieței muncii la noile realități economice și digitale prin formare profesională, precum și îmbunătățirea accesului persoanelor vârstnice la servicii de asistență și îngrijire.
„O abordare integrată, în care fondurile europene, politicile naționale și implicarea comunităților merg mână în mână, este esențială pentru a crea șanse reale de dezvoltare pentru fiecare cetățean”, a declarat eurodeputatul, în mesajul de pe Facebook.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News