Strasbourg – Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a declarat marţi încrezător că România poate adera cu frontierele terestre la spaţiul Schengen de la începutul anului viitor, deşi admite că la Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi nu se va întâmpla nimic concret.
Eurodeputatul PSD a solicitat în Parlamentul European luni, în cadrul unei dezbateri privind reintroducerea controalelor la frontierele Schengen de către anumite state membre, ca României să i se ofere o perspectivă concretă privind aderarea cu frontierele terestre până la sfârşitul anului în cadrul Consiliului JAI de săptămâna aceasta.
„În cadrul Consiliului vor fi prezentate rezultatele aderării României pe cale aeriană şi maritimă la zona de liberă circulaţie. Rezultate bune. De asemenea, rezultatele pozitive ale implementării proiectelor-pilot finanţate de Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor României. Astăzi, ţara noastră este un exemplu de bună practică ca urmare a implementării acestor proiecte pilot. De aceea, există argumente pentru a avea acest vot pozitiv pentru ţara noastră. S-ar putea realiza un astfel de vot de încredere la nivel tehnic, cum s-a întâmplat şi anul trecut”, a spus Negrescu în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
Eurodeputatul PSD a precizat că, pentru a susţine acest demers, el personal şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor române sunt în contact cu Comisia Europeană şi statele membre, între care şi Austria.
„Aşadar, pe 10 octombrie nu o să se întâmple nimic concret, nu va fi un vot, dar se poate oferi această perspectivă şi putem să ştim exact poziţia fiecărui stat membru. Eu sunt încrezător că se poate obţine acest obiectiv până la finalul anului. Evident, nu ţine doar de România, pentru că este un efort comun în a convinge şi partenerii din Austria, de ne asigura că alte state nu-şi schimbă poziţia. A se vedea anumite reacţii din Olanda sau chiar din Franţa cu privire la subiectul extinderii zonei de liberă circulaţie”, a tras el un semnal de alarmă.
Luni „am intervenit în plen pentru a întări ceea ce a spus şi comisarul european Ylva Johansson, cu care m-am întâlnit recent, faptul că aceste controale temporare introduse la frontieră de anumite state membre nu pot bloca aderarea României la spaţiul Schengen şi nu poate reprezenta acest lucru un argument în a bloca extinderea zonei de liberă circulaţie”, a precizat Negrescu.
Victor Negrescu susţine că urmează să aibă o discuţie inclusiv cu comisarul-desemnat din Austria pentru afaceri interne, Magnus Brunner.
„Eu cred că este momentul pentru noi să spunem foarte clar ce vrem de la comisarul austriac desemnat pentru zona aceasta de afaceri interne şi să arătăm că suntem o ţară influentă. De aceea mă bucur că avem ocazia să discutăm direct şi în măsura în care, evident, voi vedea un sprijin pentru aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră, atunci românii de aici, din Parlamentul European, vom oferi şi noi un sprijin”, a spus el.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News