Skip to content
Puterea Știrilor Video

Nelu Tătaru s-ar întoarce la Ministerul Sănătății: Vom vedea ce ne va rezerva viitorul

Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban, a declarat că se va întoarce la ministerul condus acum de Vlad Voiculescu „dacă va fi nevoie”. „Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia”, spune acesta.

Suntem un guvern de coaliție, un guvern în care deciziile și negocierile au dus la starea pe care o avem astăzi. Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia și vreau să cred că următorii miniștri ai Sănătății vor face în așa fel încât 2022 să ne găsească altfel din punct de vedere al sănătății românilor.

Sunt președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților unde, ca o parte a doua a activității mele de anul trecut, intervine acea reformă în Sănătate – legislația. Cred că pot face de aici multe lucruri, așa cum am făcut și la Ministerul Sănătății. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Dacă va fi nevoie mă voi întoarce la Ministerul Sănătății, dar în acest moment avem un ministru, avem o abordare și sper să fie cea corectă”, a declarat Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, la Puterea Știrilor.

Săptămâna trecută, invitat în studioul Puterea Știrilor, liberalul Ben-Oni Ardelean preciza că Nelu Tătaru este un ministru mai bun decât Vlad Voiculescu, actualul ministru al Sănătății.

„Pot să fiu subiectiv și să spun că da, domnul Nelu Tătaru este un ministru mai bun decât domnul Voiculescu pentru că îi cunosc capacitatea de muncă. Aveam întâlniri cu dânsul dimineața la 6 și ceva la birou, știu ce poate să facă, știu inima lui de a sluji patrioții și cred că acesta este un lucru pe are mulți l-au văzut”, spunea Ben Oni Ardealean, la Puterea Știrilor.

Și eurodeputatul PSD Victor Negrescu susținea zilele trecute la Puterea Știrilor că „precedentul ministru a fost mai implicat decât domnul Voiculescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *